Apple a vrut sa transforme un buncar german intr-un Apple Store

Cei de la Apple au idei extrem de indraznete in ceea ce priveste magazinele pe care le deschid in lumea intreaga, asa ca in Stuttgart s-au gandit sa faca ceva cu adevarat impresionant. Mai exact, a avut intentia de a transforma o parte a unui fost buncar antiaerian intr-un Apple Store, iar in imaginea de mai jos puteti vedea cum ar fi aratat intregul magazin.

Conform unor surse locale, cei de la Apple ar fi oferit o suma care ar fi de minim 100 de milioane de euro pentru o parte din acest buncar, insa oferta i-ar fi fost refuzata. Apple incearca de ceva vreme sa construiasca un Apple Store in Stuttgart, insa a refuzat sa deschida o locatie intr-un mare mall local, preferand sa faca ceva cu mult mai interesant, dar planurile sale nu s-au materializat.

Fostul buncar antiaerian are deja deschise o serie de magazine, el fiind situat sub piata din centrul orasului, asa ca Apple ar fi facut o investitie foarte mare. Nu se stie cate camere ar fi vrut Apple sa cumpere, insa intre 1945 si 1985 fostul buncar a fost utilizat ca si hotel, el avand 100 de camere, deci vorbim despre un spatiu foarte mare.

Pana acum autoritatile locale nu s-au aratat prea entuziasmate de planurile Apple de a construit un Apple Store in buncar si o fatada din sticla la suprafata sa. Autoritatile au respins si alte planuri de a transforma acel buncar in alte afaceri, asa ca ramane de vazut daca acolo va fi vreodata facut ceva, sau autoritatile se vor opune tuturor ideilor.

apple-store-buncar-stuttgart

1 COMENTARIU