Huawei: Anunt IMPORTANT pentru Telefoanele Android

Huawei a facut astazi un anunt foarte important pentru utilizatorii de telefoane Android din lumea intreaga, o schimbare foarte asteptata fiind pregatita de lansare.

Huawei Anunt IMPORTANT Telefoanele Android

Huawei este unul dintre cei mai mari producatori de telefoane mobile de pe planeta, iar astazi a facut un anunt foarte important pentru clientii care-i folosesc telefoanele Android in intreaga lume acum. Mai exact, cei de la Huawei au anuntat astazi ca se obliga in fata clientilor sa lanseze actualizari pentru sistemul de operare Android o data la doua luni, nu mult mai rar, asa cum se intampla acum, cand este criticata de toata lumea pentru ceea ce face. sau mai bine zis, nu face.

Huawei nu adera la cerintele celor de la Google, care spun ca producatorii de telefoane Android ar trebui sa lanseze lunar actualizari pentru telefoane, insa acesta teste totusi un important pas inainte pentru utilizatori. Compania Apple lanseaza actualizari pentru iOS cam o data pe luna, sau o data la o luna si jumatate, deci Huawei nu ar fi foarte departe de americani, insa nici nu respecta ceea ce ar dori Google sa vada de la producatorii care-i folosesc platforma.

Huawei: Anunt IMPORTANT pentru Telefoanele Android

Huawei a facut aceasta promisiune in fata utilizatorilor din Australia, insa ea va fi cel mai probabil tinuta inclusiv in ceea ce priveste utilizatorii din alte zone de pe planeta, mai ales ca este atat de importanta. Cei de la Huawei vor lansa in urmatoarea luna o actualizare pentru Android care va aduce functia Face Unlock pe modelele mai vechi ale telefoanelor sale, adica pe Huawei P20, P20 Pro, P10, Mate 10, Mate 10 Pro, Mate 9, Nova3e, Nova 2 lite, si Nova 2i.

“Huawei is committed to improving our new and existing customers’ experiences. We hope our customers will continue to find great enjoyment from using their Huawei smartphones. Face Unlock is a feature that has been, until now, limited to premium smartphones. Huawei is proud to be able to bring this feature to a wider, more accessible range of smartphones. We are a leading innovator in smartphone technology and we will continue to provide Australian users with cutting edge products, which complement their needs and lifestyle – without having to break the bank. This firmware update ensures the majority of our phones released over the past two years, beyond our 2018 smartphone releases, feature Face Unlock capabilities.”

Huawei ar trebui sa investeasca resurse serioase pentru a putea oferi actualizari o data la doua luni pentru toata gama de produse pe care le are, asa cum face Apple, insa e greu de crezut ca se va intampla asta. Apple si-a simplificat lucrurile cu acelasi iOS pentru toate telefoanele, insa in cazul Android-ului celor de la Huawei lucrurile sunt mai complicate deoarece sunt oferite diverse versiuni, actualizarile majore lipsesc, asa ca alea mici sunt mai greu de implementat.