Amazon. Unul dintre cele mai mari retaileri de pe planeta isi pregateste intrarea pe piata din Romania, iar cei de la Alibaba ii urmeaza, sau cel putin asta sugereaza o serie de informatii aparute astazi. Conform reprezentantilor unuia dintre cele mai mari parcuri logistice din Romania, atat Amazon, cat si Alibaba isi vor deschide depozite in tara noastra, iar de aici pana la deschiderea unui magazin online este doar un singur pas spre concurenta cu eMAG.
Amazon. Americanii au deja centre in Romania in care lucreaza foarte multi oameni, dar pentru nimic legat de vanzari online in tara noastra, ci pentru diverse alte proiecte, deci compania ar urma sa isi extinda activitatea. Deschiderea unui depozit al Amazon in Romania este o dovada clara a dorintei americanilor de a face comert, acelasi lucru fiind valabil inclusiv pentru cei de la Alibaba, care au inceput sa faca din ce in ce mai multi bani in Asia.
Amazon si Alibaba vor Intra OFICIAl in Romania
Amazon. Bucuresti este orasul in care vor fi deschise primele depozite ale celor doi giganti, insa se pare ca lucrurile nu st vor intampla chiar imediat, ci in urmatorii ani, deci va mai fi ceva de asteptat. Foarte multa lume asteapta intrarea Amazon in Romania, iar venirea lor impreuna cu cei de la Alibaba ar putea aduce posibilitatea de a cumpara produsele chinezesti mult mai ieftin decat pana acum, desi asta nu inseamna ca ele vor fi neaparat si mai bune.
Amazon. Daca gigantul va intra in Romania, impreuna cu Alibaba, atunci presiunea cea mai mare va fi pusa pe cei de la eMAG si Altex, care acu domina poata, dar n-o vor face dupa ce Alibaba si Amazon vor intra in Romania. Acum ca anuntul oficial privind intrarea acestor companii in Romania a fost facut, ramane doar de vazut cat va mai dura pana cand Amazon isi va deschide oficial depozitul de aici, si cand va deschide magazinul online din tara noastra.
In sfarsit …
Doamne ajuta,sa scapam odata de emag care sa prostit in ultimu hal
Așa da
Concurenta va rezulta in oferte
Dupa cate stiu, Amazon are doar vreo 4 magazine in Europa. Cred ca sansele pt unul in Romania in urmatorii 5 ani sunt cam zero. Nu au tari mult mai dezvoltate.
Amazon – foarte bine!
Amazon are peste 50 depozite in Europa, deci cred ca ar fi sanse sa puna unul si in Bucuresti.
Probabil ca au descoperit teleportarea, ca altfel nu vad cum ar putea transporta eficient mărfurile către țările din zonă. De ce să stai cu marfa blocată pe Valea Oltului, când îți poți face depozit la vecinii cu autostrăzi?
Norocul nostru cu portul Constanța
Doamne ajuta,sa scapam odata de emag care sa prostit in ultimu hal
emag nu mai este de mult cel mai ieftin dupa piata
Au 6 magazine in Europa. Hai sa fim mai optimisti cu Romania noastra :)) chiar daca pana acum am fost cam uitati de toti la multe servicii.
Nici nu ne intereseaza sa fie cel mai ieftin
O îmbulinează eMAG cu toate promoțiile sale mincinoase.
In loc sa incurajam firmele de la noi ne bucuram cand vin gigantii sa ne ia banii. Cumparati de la operatori locali, nu mai umpleti buzunarele chinezilor si a americanilor.