Huawei. Prima VICTORIE MARE in Razboiul cu SUA

Huawei. O prima mare victorie a companiei chienzesti in razboiul cu SUA a fost inregistrata astazi, iata ce a reusit sa realizeze dupa foarte mult chin.

Huawei victorie

Huawei. Compania chinezeasca a obtinut in mod surprinzator prima victorie mare in razboiul cu SUA, si acesta este un pas spre o posibila revenire la ceea ce a fost odata al doilea cel mai mare producator de telefoane de pe planeta. Saptamana trecuta cei de la Huawei au fost exclusi din organizatiile care dezvolta tehnologiile pentru carduri microSD, Bluetooth, sau Wi-Fi, iar in cazul celei dintai, asta implica inclusiv interdictia de a oferi tehnologia in telefoane.

Huawei. Eliminarea companiei din aceste organizatii a fost surprinzatoare, si a venit ca o lovitura puternica pentru ea, insa astazi toate trei au decis sa isi anuleze deciziile, si sa reprimeasca aceasta companie printre membri. Huawei a revenit dintr-odata membru in toate cele trei organizatii fara vreo explicatie pentru schimbarea deciziilor, iar asta a ridicat si mai multe semne de intrebare decat atunci cand a fost eliminata.

Huawei. Prima VICTORIE MARE in Razboiul cu SUA

Huawei. Reintroducerea companiei chinezesti printre producatorii care fac parte din aceste organizatii in seamna ca telefoanele vor putea beneficia de toate tehnologiile fara vreo restrictie in viitor. Actualele modele de telefoane nu erau afectate de excluderea Huawei din aceste organizatii, insa reincluderea reprezinta o veste foarte buna pentru viitor, si ar putea avea legatura cu decizia SUA de a permite anumite colaborari intre chinezi si companiile americane timp de 90 de zile.

Huawei has quietly been restored to membership of three key tech associations, having been temporarily stripped of membership after the Trump administration barred US companies from working with the Chinese firm. Huawei’s dire month started with reports that its phones would be prevented from using key Android apps after Google complied with the new trade block, and then proceeded to get steadily worse.

Huawei. Desi aceste companii au decis sa reintre din nou in relatii normale cu chinezii, asta nu inseamna ca restul companiilor americane care s-au dezis de ei vor avea o atitudine similara in viitorul apropiat. Pe de alta parte, cei de la Huawei  au atacat in instanta ordinul prezidential care le interzice produsele in institutiile guvernamentale din tara, deci ar putea scapa de macar unele dintre probleme in viitorul nu foarte indepartat.

Huawei. Vanzarile companiei chinezesti au fost sever afectate de recentele sanctiuni impuse de catre SUA, asa ca e interesant sa vedem ca lucrurile merg totusi si spre mai bine.