Ministerul Sanatatii colecteaza plasma pentru tratarea Coronavirus

Ministerul Sanatatii colecteaza plasma tratarea Coronavirus

Ministerul Sanatatii a anuntat astazi ca a inceput procesul de colectare a plasmei in vederea tratarii infectiilor cu noul Coronavirus, ceva ce pregatea inca de acum aproximativ o saptamana, tratamentul fiind unul folosit in multe alte tari occidentale.

Ministerul Sanatatii a recoltat deja plasma de la 3 donatori, si va continua sa o faca pe masura ce o va folosi pentru tratarea celor care nu reusesc sa faca singuri anticorpii care sa lupte cu noul Coronavirus, iar mai jos aveti si criteriile de folosire.

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus a demarat.

În acestă dimineață au avut loc primele 3 recoltări de plasmă de la donatori vindecați de COVID-19, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Plasma va fi testată și după calificarea biologică va fi pusă la dispoziție spitalelor.

Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacienților critici infectați confirmați cu COVID-19, cu vârsta de cel putin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii:

a. se află într-o secție de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului sănătății pentru tratamentul pacienților COVID-19 și avizat de Comisia de A.T.I.

b. prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore), în ciuda tratamentului administrat.

c. sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice (dispnee severă, frecvență respiratorie ≥ 30/min, saturație în oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienții fără BPCO)

Reamintim că, Ministerul Sănătății a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea și distribuția a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI.

Documentul stabilește modul de colectare, testare, prelucrare, stocare și distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI, în conformitate cu legislația națională în domeniul transfuziei sanguine și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia și utilizarea monitorizată a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

În acest moment sunt 3 aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienților cu coronavirus donate Ministerului Sănătății în București, Timișoara și Iași.

Ministerul Sănătății încurajează donarea voluntară de sânge și produse de sânge și prin toate acțiunile întreprinse urmărește să îmbunătățească modul de donare in rândul populatiei, în beneficiul pacienților.

În acest context, pacienții vindecați cu COVID 19 vor fi contactați, cu respectarea regulilor naționale și ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină in vederea donării de plasmă.”