O universitate falsa din China se foloseste de imaginea unui Apple Store pentru a se promova

Universitate Suwen

  Unii dintre voi probabil stiu deja ca in Cupertino exista o universitate Apple in care profesori si membri ai echipei de conducere predau cursuri despre succesul companiei, strategiile de lansare si promovare a produselor, plus multe altele. In acest articol nu vorbim despre universitatea Apple, ci despre o falsa universitate din China care se foloseste de imaginea unui Apple Store pentru a atrage chinezi creduli in a ii deveni studenti de ocazie. Imaginea de mai sus ar trebui sa prezinte laboratorul informatic al universitatii Suwen, insa in realitate vedem imaginea unui Apple Store din mall-ul central al Hong Kong.

  Acel Apple Store din Hong Kong este unul dintre cele mai mari din lume si nu are vreo legatura cu falsa universitate, insa asta nu i-a oprit pe creatorii ei din a se folosi de imaginea Apple. Logo-ul “universitatii” a fost aplicat in Photoshop peste cel al companiei Apple pentru a crea ideea unei afaceri reale, pagina de Facebook a celor care detin Suwen avand inclusiv imagini cu studentii absolventi ai altor facultati locale. Vanzandu-si diplomele online pe unul dintre cele mai mari website-uri de comert din China, “universitatea” pare sa fi pacalit destul de multa lume, insa va fi interesant de vazut daca Apple ii va obliga sa renunte la imaginea cu Apple Store-ul propriu.