DACIA Logan 3: Anuntul foarte IMPORTANT pentru Multi Romani

DACIA Logan 3 inca nu are facut un anunt foarte important asteptat de multi romani, iata la ce spera clientii din tara noastra, dr si din Europa.

DACIA Logan 3 mediu

DACIA Logan 3 a fost dezvaluita oficial, dar partial, fara ca o prezentare detaliata sa fie facuta pana pe 29 septembrie, cand cei de la DACIA au programat dezvaluirea totala a noului model de masina la care lucreaza de ceva vreme. Desi anuntul privind existenta DACIA Logan 3 a venit, foarte multi romani inca asteapta informatii cu privire la dotarile si motorizarile pe care le vor avea modelele din serie, dar si cu privire la posibila oferire a unei versiuni hibrid, asa cum au spus unele dintre zvonurile aparute in ultimele luni.

DACIA Logan 3 a fost zvonita ca fiind pregatita pentru lansare si intr-o versiune hibrid, iar pana acum nu s-a aflat nimic, nici macar neoficial, cu privire la aceasta intentie a companiei, asta in ciuda faptului ca au inceput sa apara si imagini cu interiorul modelelor. E posibil ca acele zvonuri privind lansarea unui model hibrid al DACIA Logan 3 sa nu fie chiar atat de adevarate, mai ales ca unii stiu deja care vor fi motorizarile pregatite pentru noua serie.

DACIA Logan 3: Anuntul foarte IMPORTANT pentru Multi Romani

DACIA Logan 3 este bazata pe platforma CMF-B, intr-o versiune de buget, care e folosita si pentru Renault Clio V, insa acest model de masina al francezilor are abia acum o versiune hibrid disponibila. In 2020 a fost lansata versiunea hibrid a Renault Clio V, iar pentru ca aceasta tehnologie sa ajunga si ini DACIA Logan 3, va fi nevoie de cativa ani de asteptare, cel mai probabil un minim de 3, pentru ca tehnologia sa se ieftineasca suficient de mult.

DACIA Logan 3 este un model care nu va fi inlocuit prea curand de vreun altul, astfel ca lansarea unei versiuni hibrid peste vreo 3 ani e doar ceva normal pentru un producator auto, in special unul ca Renault, care face la fel si cu masinile proprii. DACIA Logan 3 va costa mai mult, asta e clar, dar poate ca prin 2023 romanii vor fi mai interesati de asemenea modele de masini, care nu sunt tocmai populare din cauza preturilor mari.

DACIA Logan 3 va fi prezentata oficial pe 29 septembrie, insa zvonurile spun ca motoarele pe combustie interna vor fi aceleasi pe care le stim de la modelele actuale, iar versiunea hibrid pare sa fie inca foarte departe de lansare.