Orange: Mesajul SERIOS, foarte IMPORTANT pentru TOTI Romanii

Orange are un mesaj serios, si foarte important, pentru toti romanii din tara, iata ce spune operatorul, si ce trebuie sa stii chiar in acest moment.

orange serios

Orange este unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii din tara noastra, si daca inca n-ati aflat unele dintre planurile sale mai importante, ei bine, poate ca ar fi timpul sa stiti ca operatorul vrea sa ajute si la salvarea mediului inconjurator. In aceasta idee, cei de la Orange vin astazi cu o serie de sfaturi pentru romanii care vor sa contribuie la protejarea planetei, iar mai jos aveti o serie de sfaturi care sunt detaliate si in aceasta pagina de operator.

Orange le recomanda in primul rand romanilor sa aleaga un telefon reconditionat, sau second hand, daca nu au bani de unul nou, iar asta pentru ca acel dispozitiv nu va mai fi aruncat, ci ajunge sa fie refolosit. Aici vorbim totusi si despre un mare avantaj pentru clienti, iar asta pentru ca un telefon reconditionat, sau second hand, este de multe ori mult mai ieftin decat unul nou, si ofera performante de top, iar Orange are destule in oferta sa.

Orange: Mesajul SERIOS, foarte IMPORTANT pentru TOTI Romanii

Orange le recomanda deasemenea romanilor sa-si scoata incarcatoarele din priza cand au terminat de incarcat ceea ce aveau de incarcat, iar asta pentru ca nu mai trag curent din priza, si ajuta la reducere aconsumului. Actualizarea software-ului telefoanelor e deasemenea o recomandare venita de la Orange, insa aici lucrurile nu sunt chiar atat de simple, pentru ca unele actualizari sunt chiar mai proaste decat altele, deci nu e tocmai bine sa faceti chiar toate actualizarile.

Zi de zi, consumăm din resursele naturale ale planetei, care însă nu sunt infinite. Îți propunem câteva sfaturi utile ➡…

Publicată de Orange pe Miercuri, 14 octombrie 2020

Orange recomanda totusi sa inchidem Bluetooth si Wi-Fi cand nu le folosim pentru a prelungi autonomia bateriei telefoanelor, dar si durata de viata a bateriilor, deoarece le vom incarca mai rar. Un sfat foarte interesant, dar complet deplasat, e plasarea telefoanelor in modul avion cand dormim, dar daca are cineva nevoie urgenta de noi, nu are cum sa ne contacteze, deci acest sfat al Orange ar trebui ignorat complet pentru ca nu are vreo gandire logica in spate.

Orange spune in final ca aplicatiile nu trebuie lasate deschise in fundal in telefoane pentru ca ele consuma bateria, lucru pe care multi producatori de telefoane il neaga, dar care este pana la urma destul de adevarat.