Pluto se îndreaptă spre o perioadă în care atmosfera sa extrem de subțire ar putea începe să se prăbușească, pe măsură ce planeta pitică se îndepărtează tot mai mult de Soare. Procesul nu înseamnă că atmosfera va dispărea brusc, ci că o parte importantă a gazelor care o formează poate îngheța și reveni pe suprafață.
Datele analizate de cercetători indică faptul că presiunea atmosferică a început deja să scadă, după o perioadă neobișnuit de lungă în care atmosfera a continuat să rămână relativ stabilă. Pentru Pluto, această schimbare este importantă deoarece atmosfera depinde direct de temperatura ghețurilor volatile aflate pe suprafața sa, în fiecare etapă sezonieră a orbitei sale foarte lungi.
Pe măsură ce energia primită de la Soare scade, azotul aflat în atmosferă poate condensa și se poate depune sub formă de gheață pe sol. În practică, Pluto ar putea trece astfel de la o atmosferă foarte rarefiată la una și mai puțin densă, într-un proces sezonier care se desfășoară pe intervale extrem de lungi.
Pluto începe să piardă presiune atmosferică după ani de evoluție neașteptată
Măsurătorile bazate pe ocultări stelare arată că presiunea atmosferică a scăzut cu aproximativ 16% între jumătatea anului 2021 și iulie 2023. Pentru cercetători, această evoluție reprezintă unul dintre cele mai clare indicii că Pluto ar fi intrat într-o nouă etapă a ciclului său climatic.
Ocultările permit astronomilor să urmărească modul în care lumina unei stele îndepărtate traversează atmosfera atunci când planeta pitică trece prin fața acesteia. Din modificările luminii, cercetătorii pot estima presiunea și structura atmosferei fără să fie necesară prezența unei sonde spațiale lângă planeta pitică.
Schimbarea este cu atât mai interesantă deoarece, timp de mai multe decenii, atmosfera a continuat să crească în presiune chiar dacă planeta pitică se îndepărta de Soare. Explicația este legată de inerția termică a suprafeței, care poate păstra căldura mult timp după ce distanța față de Soare începe să crească.
Pluto a trecut prin punctul orbitei sale cel mai apropiat de Soare în 1989, însă răcirea suprafeței nu se produce instantaneu. Din acest motiv, atmosfera a putut continua să fie alimentată de sublimarea gheții de azot, chiar și după începerea deplasării către regiuni mai reci ale orbitei.
De ce atmosfera planetei Pluto poate ajunge să se prăbușească
Atmosfera este formată în principal din azot, iar existența sa depinde de echilibrul dintre sublimarea gheții de la suprafață și condensarea gazelor. Când temperatura scade suficient, Pluto nu mai poate menține aceeași cantitate de azot în stare gazoasă, iar acesta începe să se depună din nou pe suprafață.
Acesta este mecanismul care poate provoca așa-numitul colaps atmosferic, termen care descrie o reducere puternică a densității și presiunii atmosferei. Pentru Pluto, fenomenul ar reprezenta o schimbare naturală determinată de orbita sa foarte lungă și de temperaturile extrem de scăzute din această regiune a Sistemului Solar.
Un an pe Pluto durează aproximativ 248 de ani tereștri, ceea ce înseamnă că schimbările sezoniere se desfășoară mult mai lent decât pe Pământ. Tocmai această scară de timp face dificilă stabilirea momentului exact în care atmosfera va deveni mult mai subțire sau cât de profundă va fi schimbarea.
Observațiile recente sugerează însă că perioada în care presiunea continua să crească s-ar putea fi încheiat, iar direcția evoluției atmosferice s-a inversat. Pluto devine astfel un laborator natural pentru înțelegerea modului în care atmosferele foarte subțiri reacționează la schimbările de temperatură pe perioade foarte lungi.
Nu își va pierde neapărat complet atmosfera
Chiar dacă termenul de colaps atmosferic poate suna spectaculos, el nu presupune obligatoriu dispariția totală a gazelor din jurul planetei pitice. Pluto poate păstra o atmosferă foarte rară, în timp ce o parte mai mare din azot se află înghețată pe suprafață.
Nivelul exact până la care presiunea poate scădea depinde de modul în care căldura este stocată și transferată în ghețurile de la suprafață. Distribuția azotului înghețat are, de asemenea, un rol important, deoarece diferite regiuni pot primi și păstra energia solară în moduri diferite.
Misiunea New Horizons a arătat în 2015 că Pluto are o atmosferă stratificată și o suprafață mult mai activă și mai complexă decât se anticipase înaintea survolului. Datele obținute ulterior de la distanță permit cercetătorilor să urmărească evoluția acestei atmosfere după vizita singurei sonde care a observat planeta pitică de aproape.
Pluto intră acum într-o etapă care poate clarifica una dintre cele mai importante întrebări despre climatul său sezonier, după decenii de măsurători care au surprins o atmosferă surprinzător de persistentă. Dacă tendința de scădere a presiunii continuă, următoarele observații vor arăta cât de repede poate avansa colapsul și cât de mult din atmosferă ajunge din nou înghețat pe suprafață.
