iOS 9 Apple Maps – ghidare pentru rute de transport cu tren sau metrou, localizare in cladiri

iOS 9 Apple MapsiOS 9 Apple Maps va oferi ghidare pentru rute de transport cu trenul, metroul sau autobuzul, dar si un sistem de localizare in interiorul cladirilor, Apple folosind roboti pentru a crea harti ale anumitor locatii. iOS 9 Apple Maps va aduce o multitudine de functii pe care compania Apple intentiona sa le implementeze in iOS 8 dar nu a reusit, asa ca noi vom avea parte de ele din toamna acestui an, testarea prin iOS 9 beta urmand a fi facuta incepand din vara acestui an cu dezvoltatorii si unii utilizatori posesori de iPhone, iPad si iPod Touch-uri.

iOS 9 Apple Maps aduce navigare ghidata pentru transport in comun

iOS 9 Apple Maps va oferi in primul rand navigare ghidata pentru rutele de transport ale metrourilor, autobuzelor si trenurilor, aceasta fiind prima oara cand posesorii de iDevice-uri vor avea un asemenea sistem, dupa eliminarea Google Maps. Separat de tipurile de mijloace de transport mentionate anterior, compania Apple va face mult mai usoara descoperirea de aerporturi, pentru toate tipurile de mijloace de transport fiind utilizate noi tipuri de iconite care fac gasirea lor mult mai usoara pe harti.

Sistemul de navigare ghidata pentru rutele de transport implementat in iOS 9 Apple Maps va oferi trei optiuni de harti ce pot fi utilizate pentru rute, Apple oferind atat hartile standard, cat si cele hibrid sau din satelit/flyover pentru utilizatori. Lansarea acestei functionalitati a fost amanata pentru acum deoarece anul trecut Apple nu avea suficient de multe harti pentru regiunile importante de pe glob, date incorect verificate si personal prea putin pentru a rezolva aceste probleme.

Toate functiile au existat in iOS 8 pana in ultimele versiuni alpha ale sistemului de operare oferite angajatilor, Apple luand decizia de a renunta la functionalitate in apropierea WWDC 2014. Pentru iOS 9 Apple Maps compania Apple a rezolvat toate aceste probleme, ba mai mult a adaugat noi locatii in listele de acoperire si a implementat un sistem de notificari push care alerteaza utilizatorii cand noi orase sunt adaugate.

iOS 9 Apple Maps face localizare in cladiri, roboti fiind folositi pentru cartografiere

iOS 9 Apple Maps va aduce si mult zvonita functie de localizare in interiorul cladirilor, compania Apple folosind o serie de roboti pentru a cartografia anumite cladiri din zone importante de pe glob. Prin intermediul acestei functii, iOS 9 Apple Maps le va permite utilizatorilor sa se localizeze in cladiri publice, cladiri de birouri, sau monumente, totul printr-un sistem inteligent bazat nu doar pe datele GPS ale terminalelor.

In baza localizarii utilizatorii vor putea fi inclusiv ghidati vocal prin interiorul acelor cladiri, insa deocamdata nu se stie daca functia va fi lansata anul acesta cu iOS 9, sau Apple va astepta pana anul viitor pentru a ne-o oferi.

Aceste informatii se adauga celor de ieri in care v-am vorbit despre noul font iOS 9 si aplicatia iOS 9 Home.