iPhone 6C nu va fi prezentat in 9 septembrie, iPhone 5C iese din vanzare

iPhone 6C 9 septembrieiPhone 6C nu va fi anuntat de catre compania Apple la evenimentul pentru prezentarea iPhone 6S si iPhone 6S Plus din 9 septembrie, terminalul nefiind deocamdata pregatit pentru a fi pus in vanzare pe piata.

iPhone 6C are un ecran de 4 inch si nu de 5 inch, asa cum s-a zvonit in repetate randuri, insa in ciuda faptului ca multa lume ar fi interesata de el, compania Apple nu il considera deocamdata ca fiind pregatit pentru a fi pus in vanzare, dar asta nu inseamna ca el nu va fi lansat in 2015.

Posibila lansare iPhone 6C din noiembrie, zvonita de catre diverse surse, pare sa aiba credibilitate totusi, asta deoarece iPhone 5C va fi scos din vanzare dupa evenimentul din 9 septembrie, componentele invechite si vanzarile dezamagitoare motivand Apple sa-l retraga.

Adevarul este ca iPhone 5C avea hardware-ul iPhone 5 si era greu de promovat pentru achizitie in 2015, asa ca Apple va mentine in vanzare doar iPhone 5S pentru a oferi in continuare un smartphone cu ecran de 4 inch pentru cei interesati de smartphone-uri cu dimensiuni mai mici.

Partea interesanta este ca Apple a testat inclusiv prototipul unui iPhone cu ecran de 3.5 inch pentru lansare pe piata, insa nu este interesata in momentul de fata sa il lanseze si avand in vedere preferintele multora pentru phablet-uri, nimeni nu o poate judeca pentru decizie.

Dupa lansarea iPhone 6S si iPhone 6S Plus compania Apple va mentine in vanzare iPhone 6 si iPhone 6 Plus la preturi mai mici decat cele practicate in momentul de fata, ele urmand a beneficia de o reducere de 100$ in SUA sau 100 de euro in Europa.

Acestea fiind spuse, Apple va prezenta doar doua iPhone-uri noi in 9 septembrie, iar acest lucru este cat se poate de logic, deoarece aglomerarea ofertei cu un al treilea model ar fi afectat vanzarile celorlalte doua.