Ministrul Educatiei: Hotararea de Ultim Moment, Toate Scolile Trec prin Schimbari Mari

Ministrul Educatiei Hotararea Ultim Moment Toate Scolile Trec Schimbari Mari

Ministrul Educatiei a decis sa ii informeze pe milioanele de parinti ai copiilor si tinerilor din scolile Romaniei despre una dintre cele mai mari schimbari ale ultimilor ani, iar asta pentru ca a publicat strategia nationala pentru educarea parintilor, ceva ce este o premiera pentru Romania.

Ministrul Educatiei spune ca parintii trebuie sa stie cum sa isi creasca in cel mai bun mod copiii pentru a ii ajuta sa se dezvolte din toate punctele de vedere, astfel ca autoritatile fac un program special prin care sa ii ajute pe romani sa isi ajute proprii copii.

“Rolul fundamental în educarea copiilor îl are familia în sens larg, ca microunivers al societății. Sistemul de învățământ este dator să sprijine și, la nevoie, să orienteze familia în acest rol, într-un mod profesionist și în spiritul cooperării și al încrederii, astfel încât obiectivele parcursului școlar obligatoriu să fie atinse în interesul superior al copilului și în contextul nevoilor speciale ale acestuia.

Unul din rolurile importante ale școlii, în acest context, este să organizeze activități pentru întreaga familie, atât în scopul dezvoltării competențelor părinților în domeniul organizării vieții de familie, cât și în scopul încurajării părinților de a reveni, unde este cazul, la învățarea pe tot parcursul vieții.

Fenomenul părinților plecați la muncă în străinătate, numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, căsătoriile timpurii în comunitățile sărace, marginalizate, numărul crescut al copiilor abuzați, neglijați sau exploatați reprezintă probleme grave care afectează mulți copii și tineri. Succesul școlar și în viață al copiilor și tinerilor se construiește nu doar pe activitatea de predare-învățare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă și de la școală, atitudinea familiei și comunității față de învățare, precum și importanța pe care familia o acordă educației.

Ciclurile multigeneraționale de eșec educațional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea și reduc șansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eșec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinților, a familiilor în actul educațional, în crearea unei atitudini pozitive față de învățare și față de valoarea adăugată pe care educația o poate avea în viața tuturor.

Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți” vine să creeze acest cadru pentru dezvoltarea competențelor parentale, cu scopul de a îmbunătăți cunoștințele, abilitățile, practicile de îngrijire și educare a copilului în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne.”