UBER anunță una dintre cele mai importante extinderi ale aplicației sale, prezentată în cadrul evenimentului anual GO–GET, iar direcția este clară: compania nu mai vrea să fie percepută doar ca o platformă pentru curse sau livrări. Noua strategie UBER aduce hoteluri, cumpărături, recomandări de călătorie și rezervări vocale susținute de inteligență artificială, toate într-o singură aplicație.
UBER încearcă astfel să reducă numărul de aplicații pe care oamenii le folosesc zilnic pentru deplasare, mâncare, vacanțe și produse necesare rapid. Dara Khosrowshahi, CEO-ul UBER, spune că utilizatorii se confruntă cu „prea multe aplicații, prea multe decizii, prea mult zgomot”, iar rolul platformei este să îi ajute să recâștige timp.
UBER va introduce rezervări hoteliere direct în aplicație printr-un parteneriat cu Expedia Group. Serviciul UBER va fi disponibil inițial pentru utilizatorii din SUA, cu acces la o selecție extinsă de hoteluri, care va ajunge în timp la peste 700.000 de proprietăți din întreaga lume. Pentru membrii Uber One, compania promite credite de 10% la rezervări și reduceri de cel puțin 20% la peste 10.000 de hoteluri.
UBER pregătește și integrarea locuințelor de vacanță disponibile prin Vrbo, brand al Expedia Group, mai târziu în acest an. Parteneriatul UBER este estimat să ajungă și în afara Statelor Unite, deci românii care călătoresc des și caută soluții mai simple pentru vacanțe, city-break-uri sau deplasări de lucru.
UBER introduce Travel Mode, o experiență nouă în aplicațiile Uber și Uber Eats pentru telefoanele iPhone și Android. Aceasta va oferi recomandări personalizate pentru locuri locale populare, destinații turistice, rezervări prin OpenTable, livrări la hotel și produse uitate sau necesare într-o destinație nouă, practic, aplicația UBER devine un concierge digital pentru călători.
UBER Detaliază Planul pentru a Ataca Booking.Com cu Noi Servicii de Rezervări la Hotel
UBER extinde și Uber One la nivel internațional, la timp pentru sezonul călătoriilor de vară. Membrii vor putea câștiga credite Uber One pentru curse în străinătate, iar acestea vor putea fi folosite după întoarcerea acasă. Pentru românii care folosesc frecvent servicii de mobilitate în vacanțe, ideea UBER poate deveni foarte utilă dacă beneficiile sunt disponibile în piețele în care călătoresc.
UBER aduce și funcția Shop for Me, prin care utilizatorii pot cere produse din orice magazin, inclusiv din unele care nu sunt listate în aplicație. Este o funcție a UBER gândită pentru situații rapide, când timpul contează și când o comandă poate rezolva o problemă fără deplasări suplimentare.
UBER pregătește, în orașe selectate, și Eats for the Way, pentru curse Uber Black sau Uber Black SUV. Utilizatorii UBER pot adăuga o băutură sau o gustare după confirmarea unei rezervări Uber Reserve, iar șoferul poate ajunge cu produsul pregătit pentru drum.
UBER va folosi inteligența artificială și pentru rezervări vocale. Voice Bookings înțelege destinația și preferințele pasagerului, apoi afișează opțiuni potrivite. În plus, bara „Încotro?” din aplicatia UBER este redesenată prin One Search, astfel încât o singură căutare să afișeze locuri, mâncare și produse din ecosistemul companiei.
UBER intră într-o etapă în care aplicația devine mai mult decât un serviciu de transport. Concluzia este simplă: pentru români, aceste schimbări contează deoarece pot simplifica planificarea călătoriilor, cumpărăturile rapide și gestionarea timpului, dar impactul real va depinde de ritmul extinderii globale și de disponibilitatea funcțiilor în cât mai multe țări.

















