Cum se Produc Pandemiile, Cum se Produce Emergenta Virusurilor, Explicatiile Expertilor

Cum Produc Pandemiile Cum Produce Emergenta Virusurilor Explicatiile Expertilor

Cum se produc pandemiile, cum se produce emergenta virusurilor in populatia umana si ce anume guverneaza aceste proces este explicat mai jos pentru romani de catre expertii in medicina pentru ca toata lumea sa inteleaga mai usor ceea ce se intampla.

“ORA DE VIROLOGIE EMERGENTĂ

Cum se produc pandemiile (nu plandemiile)? Cum se produce emergența virusurilor în populația umană? Ce anume guvernează aceste procese?

În primul rând, trebuie îndeplinite criteriile de bază:

1. Un virus trebuie să găsească o gazdă umană susceptibilă. El vine de cele mai multe ori dintr-un rezervor animal. Cum o găsește? Simplu.

  • (a) Gazda susceptibilă poate fi la tăiat păduri ecuatoriale în Africa. Dezlocuind animale din ecosistem, poate intra în contact cu acestea.
  • (b) Gazda susceptibilă poate găsi în pădure vreun cimpanzeu mort, pe care îl aduce în sat, încât în trei săptămâni moare întreg satul de Ebola (cazul epidemiei de la Bouee, Gabon, 1996 – un copil a adus cimpanzeul și a spus ca l-a vânat. Pentru că altfel, nimeni nu se atinge de animale moarte în pădure).
  • (c) Gazda receptivă poate vizita peșteri în care liliecii colcăie de diferite virusuri.
  • (d) Gazda receptivă poate merge în piața de animale vii din Wuhan și cumpără un SARS-CoV-2 calitate superioară asezonat în lilieci suculenți și fumegânzi. Sau eventual poate merge la piața din Douala, Cameroun, unde într-o singură zi, cercetătorii francezi au putut colecționa probe de la peste 700 de maimuțe aparținând la 14 specii diferite și infectate cu 13 virusuri ale imunodeficienței simiene diferite.
  • (e) Gazda susceptibilă se relaxează și este ciupită de țânțari, căpușe, muște, păduchi, purici sau mai știu eu ce.
  • (f) Am lăsat la urmă cazul pentru persoane subțiri care pot merge în safari și vâna animale infectate prin parcuri.

2. Virusul trebuie să infecteze gazda susceptibilă. Unele virusuri (ca HIV) sunt hiperspecializate și din acest motiv, atunci când trec de la o gazdă la alta nu reușesc să producă decât infecții abortive. Factori de restricție multipli (APOBEC, TRIM-5a, tetherina, SAMHD-1, ciclophilina, MX-1 etc) previn transferul între gazde. De aceea nu avem un model animal de infecție cu HIV

1 (macacii nefiind susceptibili la virus). Găsiți informații despre factorii de restricție mai jos:

(al doilea studiu este al lui Kirchhoff, unul dintre cercetătorii germani care are de vreo 3 ori mai multe citații decat Bakhdi, cel mai citat om de știință german 😊).

3. Virusul trebuie să stabilească un lanț de transmitere eficace de la om la om. Nu detaliez prea mult, dar ca să înțelegeți: absența transmiterii de la om la om face ca, deși suntem expuși de vreo 25 de ani la gripa aviară, care are o mortalitate mare, să stăm liniștiți pentru că încă n-a găsit calea transmiterii de la om la om. Cu toate acestea, nu suntem extrem de relaxați, pentru că în istorie a fost un virus aviar care a găsit calea: virusul gripei spaniole, responsabil de moartea a aproximativ 6% din populația planetei (deși era o simpla gripă, așa cum spuneau antiplandemicii zilelor alea, care au intrat cu toții in istorie, așa cum vor intra și formatorii de opinii antiștiințifice sau pata științifice din zilele noastre).
OK? Acum…

Este extraordinar de important să putem stabili originile unui virus, în special un virus pandemic. De ce? Pentru că în peștera cu lilieci, mai sunt câteva similare, dar nu identice, care abia așteaptă să-și găsească noua gazdă. Pentru că în pădurea primară ecuatorială sunt încă tulpini și subtipuri de virus Ebola, Marburg, Lassa, astrovirusuri și tot arsenalul de arbovirusuri care ne așteaptă la cotitură. Știind ce înseamnă cotitura, putem desena strategii de prevenție.

Ca sa priceapă și domnul plandemie, faptul ca am înțeles cum, în mai puțin de 50 de ani am avut 11 transferuri de virusuri ale imunodeficienței simiene la om, ne-a permis să stabilim măsuri eficiente de prevenire a altor transmiteri.
Așa încât, urmează:

Criteriile pe baza cărora stabilim sursele animale ale unor virusuri nou transmise la om sunt următoarele (și am să mă refer strict la HIV, pentru că despre acesta a spus marele critic da arta și plandemie Plandemicul că nu sunt dovezi):

a. Similitudini genomice. Avem >40 de virusuri diferite ale imunodeficienței simiene. Majoritatea au o structură alcătuită din 3 gene structurale și 5 nestructurale. Ambele virusuri ale omului au o structură alcătuită din 3 gene structurale și 6 nestructurale. HIV-2 are o genă suplimentară numită vpx iar HIV-1 are o genă suplimentară numită vpu. Virusurile de la papionine (mangabei, drili și mandrili) au și ele vpx; virusurile de la cimpanzei, gorile și câteva specii de primate inferioare au și ele vpu. Virusurile de la cimpanzei/gorile s-au produs prin recombinarea dintre virusurile de la primatele inferioare care au vpu și virusurile de la papionine (dacă vă uitați la figura de sus, o să vedeți toate diferențele).

OK. Până aici știm că HIV-1 putea origina de la câteva specii de maimuțe, iar HIV-2 de la altele. Bun așa.

b. Similitudini filogenetice. În mod evident, dacă două virusuri sunt înrudite (adică dacă unul a derivat din altul) atunci ele vor fi apropiate filogenetic. Priviți cei doi arbori din figura din mijloc (foto 2). Nu e chiar floare la ureche să citești arbori filogenetici, dar trebuie să mergi pe ramuri. Ele se întâlnesc într-un punct în care nu este nicio tulpină din zilele noastre, ci o variantă ipotetică (pe care nu o vedem) numită “cel mai recent ancestor comun”. În mod evident, dacă două organisme au un strămoș comun, ele sunt înrudite. Ce va arăta arborii? Niște numere și coduri dintre care unele sunt colorate (reprezentând virusuri de la oameni) și unele sunt in alb-negru (reprezentând virusuri de la maimuțe-cimpanzei și gorile în cazul HIV-1, respectiv mangabei în cazul HIV-2). Imaginați-vă că ștergeți toate numele și rămâneți cu arbori similari copacilor din curte iarna. Puteți spune care din ramuri sunt reprezentate de virusuri de la oameni și care de la maimuțe? Dacă nu puteți, asta înseamnă că tulpinile sunt puternic intercalate. De ce se întâmplă asta? Pentru că, din punct de vedere filogenetic, virusurile de la om și de la maimuță nu pot fi discriminate. Adică sunt identice. Având în vedere că maimuțele au fost infectate cu aceste virusuri pentru ultimele milioane de ani (cel mai probabil virusurile le infectau la momentul specierii lor), și caă oamenii au devenit gazde în secolul 20, cred că oricine poate înțelege că maimuțele au fost sursa virusurilor.

Arborii filogenetici ai HIV-1/SIVcpz?SIVgor și ai HIV_1/SIVsm (sooty mangabey) sunt în panelul din mijloc.

c. Coincidențe între habitatul celor două specii și locul de emergență al virusurilor.

Două studii de caz: Cimpanzeii aparțin de 5 specii diferite: cimpanzeul comun (Pan troglodytes troglodytes), Cimpanzeul din est (P. t. schweinfurthii), Cimpanzeul de Nigeria (P. t. eliotii), P. t. verus și Bonoboul (Pan paniscus). Numai primii doi sunt infectați cu SIVcpz. Și numai primul a fost la originea HIV-1. De aceea vedeți virusurile de la cimpanzeul estic într-o ramură mare separată de toate celelalte. Iar ancestorul comun este între cele doua virusuri de la cimpanzeu, și nu intră aici în niciun fel HIV-1.

Habitatul cimpanzeului comun este în Camerun, unde este simpatric (împarte ecosistemul) cu gorilele. TOATE lineajele majore ale HIV-1 au fost descoperite pentru prima oară la pacienți camerunezi.

Și mai interesant este cazul HIV-2. În cazul acestui virus, povestea grupului E este cea mai interesantă. Nu a fost izolat niciodată, ci numai fragmente de virus au putut fi amplificate de la pacientul infectat cu acest virus. Nu a fost găsit la un al doilea pacient. Din acest motiv, s-a considerat că este o infecție abortivă. Astfel de cazuri au fost observate de-a lungul timpului la doi cetățeni din centre de primatologie care s-au infectat accidental cu virusuri de la maimuțe pe care factorii de restricție de care am discutat mai sus le-au distrus parțial. Dar bucăți de virus au rămas și au fost amplificate. Interesant, nu? Dacă acest pacient s-a infectat direct de la mangabeu, atunci pacientul ar trebui să fie simpatric cu mangabeul. Mai ales că Preston (fostul meu șef) avea virusuri extraordinar de asemănătoare grupului E izolate de la mangabei din Sierra Leone, colecționate în localitatea Bomi (nu cred că ați vizitat-o, nu?) Problema era însă că pacientul infectat cu HIV-2 grup E era american, din Los Angeles. Ceea ce l-a scos pur și simplu din sărite pe Preston. Care a luat avionul și s-a dus la Los Angeles unde l-a căutat. Și ca în bancul acela cu “Si al cui ești, maică?” atunci când a sunat la ușa omului, l-a întrebat: “Mă, tu ești Mende?” Mende fiind tribul din Bomi și regiunile învecinate. “Da”, i-a răspuns acela cu mândrie. “Din Bomi”? “Nu. Din Panguma.” La 40 de kilometri de Bomi. Vă dau cuvântul meu că această poveste este 100% adevărată și poate, poate o să reușească să o înțeleagă și Plandemicul. Pentru că înseamnă ceva. Vedeți și arborele cu subtipul E (care nu este în primii arbori, făcuți pe genoame integrale tocmai fiindcă nu avem virusul integral), precum și harta Sierra Leone cu Bomi și Panguma în panelul de jos (virusul de la om în roșu, cele două de la mangabei în galben și albastru).

d. Circumstanțe facilitante ale transmiterii. În cazul HIV, am să vă prezint mâine un articol despre asta. Merită făcută o discuție separat.

Text adaptat după postarea dr. Cristian Apetrei, profesor român în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară, membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului și în Programul Postuniversitar în Microbiologie și Imunologie (PMI) de la Universitatea din Pittsburgh, SUA.”