Ministrul Sanatatii le vorbeste tuturor romanilor din intreaga tara despre o serie de masuri care sunt necesare la nivelul intregii tari, masuri care au menirea de a le aduce romanilor servicii medicale de mult mai buna calitate, dar si in care sa fie tratati cu empatie de catre angajatii unitatilor medicale.
Ministrul Sanatatii a facut aceasta declaratie la o institutie care ofera servicii medicale de specialitate pentru pacientii din Romania, spunand ca este nevoie de mai multe proiecte de acest gen in Romania, dand de inteles ca autoritatile s-ar putea implica mai mult in sustinerea lor.
“Intr-adevar, chiar daca discret am incercat sa ma implic in rezolvarea unora dintre probleme de-a lungul timpului, pentru ca eu cred foarte mult in rolul unor organizatii precum este hospice, daca ne referim la tratamentul pacientilor copii si adulti cu boli incurabile.
Sunt si alte organizatii puternice, pot sa va spun doar doua cu care am lucrat, fara sa exclud pe nimeni pentru ca sunt mult mai multe, Salvati Copiii, care e foarte cunoscuta, se ocupa de programele legate de accesul la serviciile medicale pentru copii, pentru nou-nascuti.
Am avut foarte multe exemple de buna practica din zona societatii civile, si cred ca trebuie sa invatam de la ei, sa replicam aceste modele de buna practica, si sa ne ocupam de probleme cu adevarat importante pentru sistemul de sanatate, iar ceea ce face Hospice Casa Sperantei de 30 de ani reprezinta un astfel de exemplu.
Aici nu este vorba doar despre oferirea unor servicii medicale de buna calitate, este vorba si despre altceva pentru pacientii cu astfel de patologii, este vorba despre empatie, si despre omenie. Asta se intampla la Hospice Casa Sperantei, si am vazut acest lucru in repetate randuri, stiu acest lucru, si daca o sa reusim atunci cand discutam despre serviciile de sanatate oferite, fie ca discutam de asistenta medicala primara, asistenta spitaliceasca, ingrijire la domiciliu, cred ca aceasta componenta de omenie este esentiala.
Ea face parte din terapia completa a pacientului, si nu trebuie sa uitam vreodata acest lucru. Aici se intampla lucrul acesta, il stiu, si cred ca trebuie sa va acordam multumirile noastre, respectul nostru, si sa acordam astfel de proiecte pentru ca ele sa fie replicate, si sa beneficieze oamenii din tara noastra.”