Ministrul Transporturilor anunta in mod oficial o decizie extrem de importanta pentru viitorul Romaniei, mai exact semnarea unui contract in baza caruia urmeaza sa aiba loc o modernizare a Aeroportului “Delta Dunarii”, 180 de milioane de LEI fiind alocati si pentru un terminal.
Ministrul Transporturilor a anuntat deasemenea ca s-a propus inclusiv modernizarea unor tronsoane feroviare din Vestul Romaniei, pe o lungime de 328 de kilometri, Guvernul Romaniei alocand sute de milioane de LEI in acest scop, iar mai jos aveti toate detaliile despre care ar trebui sa stiti acum.
“Am semnat astăzi un contract de finanțare pentru modernizarea Aeroportului “Delta Dunării” din Tulcea. Aeroportul va avea 180 de milioane de lei la dispoziție pentru dezvoltarea unui terminal de pasageri modern și acces la facilități pentru aeronave conform standardelor europene. Fondurile vor fi folosite, mai exact, pentru.
Modernizarea şi extinderea terminalului de pasageri, modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare şi a căii de rulare alfa (construite în 1973); construirea platformei dedicată activitaţilor de degivrare/antigivrare aeronave. Pentru atingerea acestor obiective, terminalul de pasageri va fi dimensionat pentru operarea unor aeronave de capacitate mare (190 de pasageri la ore de vârf).
Vor mai fi modernizate: platforma de îmbarcare – debarcare APRON 1, calea de rulare Charlie (TWY C) cu poziție izolată, suprafața nivelată a benzii caii de rulare, suprafața de deservire cu echipamente handling, drumurile de acces, parcarea auto. Pe lângă suma asigurată prin fonduri europene (FEDER), la finanțarea acestui proiect vor mai fi alocate sume din bugetul de stat și din cel al Consiliului Județean Tulcea.
Ne propunem și modernizarea principalelor coridoare feroviare din vestul României: tronsoanele Caransebeș – Timișoara – Arad și Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – frontiera ungară (328 km). Sunt investiți de peste 16,33 de miliarde de lei (3,26 de miliarde de euro), fără TVA. În plus, în 2023 vom finaliza operaționalizarea completă a infrastructură feroviară din Portul Constanța.
Am alocat, din fondul de rezervă al Guvernului, 200 de milioane de lei pentru a susține repararea celor aproape 100 de linii de cale ferată din port, care ajunseseră într-o stare tehnică dezolantă și care erau blocate de vagoane abandonate. Lucrurile se mișcă deja în direcția bună și primele 35 de linii vor redeveni operaționale încă din această toamnă, după aproape 30 de ani de paragină. Cel mai important port maritim al României are o șansă unică să devenim un HUB portuar modern, șansă pe care nu avem voie să o ratăm!”