Ministrul Educației le vorbește în mod oficial românilor din toată țara despre felul în care au fost aplicate unele măsuri importante pentru rezolvarea unei probleme serioase care afectează școlile din toată țara, Ligia Deca explicând cum sunt folosite fondurile din PNRAS pentru a reduce abandonul școlar în Dudeștii Vechi.
Ministrul Educației ne pune deasemenea în vedere și rezultatele unei evaluări făcute pentru performanțele educaționale din România, cu informții detaliate disponibile mai jos pentru toti cei care sunt interesați să afle mai multe despre situația în care se află școlile din țară la ora actuală.
“Siguranță, bucurie și progres! Liceul Teoretic „Sfinții Kiril și Metodii” Dudeștii Vechi are o nouă abordare în reducerea absenteismului școlar, precum și rezultate foarte bune! În ultimul an, liceul a înregistrat o reducere semnificativă a absențelor, cu 10% în clasele V – VIII. Cum? Unul dintre elemente îl reprezintă excursiile, care au crescut dorința elevilor de a merge la școală.
Participarea la aceste activități a generat o schimbare pozitivă în atitudinea lor față de școală. Excursiile făcute prin PNRAS i-au scos din comunitate pe copii, care au mărturisit că în ultimul an nu merseseră mai departe de primul oraș – Sânnicolau Mare. De asemenea, implicarea profesorilor în implementarea PNRAS a fost esențială în această transformare.
Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație a fost un instrument de urmărire eficient pentru cazurile de copii aflați în risc de abandon școlar. A putut fi oferit, astfel, sprijin elevilor care aveau probleme cu absențele. Un alt element important în combaterea absenteismului a fost corelarea activităților remediale cu nevoile specifice de învățare ale elevilor. Efectul a fost că, atunci ând aceștia observă progrese în cunoștințe și în abilitățile dobândite la materiile dificile, se simt motivați să fie mai activi la școală.
Împreună, continuăm să construim o comunitate educațională în care fiecare elev se simte susținut, încurajat și motivat să-și descopere potențialul! Astăzi, 28 noiembrie 2023, Asociația Internațională pentru Evaluarea Performanțelor Educaționale a lansat online raportul internațional al studiului International Civic and Citizenship Education Study 2022, bazat pe date din 24 de țări, inclusiv România.
Țara noastră a participat pentru prima dată la acest studiu, sub coordonarea echipei Laboratorului de Testare Educațională din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității din București. Participarea României la studiu a fost finanțată prin proiectul FSS2022 (Derularea participării României la studiile comparative internaționale în educație organizate de IEA), European Education and Culture Executive Agency și Romanian American Foundation.”