Orange Cosmote si Vodafone nu vor avea magazine deschise in aceasta noapte pentru lansarea iPhone 5S si iPhone 5C

  Cu doar cateva minute in urma Orange Romania a anuntat lansarea oficiala a iPhone 5S si iPhone 5C in propria retea de distributie, listand preturile oficiale pentru abonamentele recomandate pentru achizitionarea acestor terminale. Orange este primul operator care lanseaza aceasta oferta, Cosmote si Vodafone urmand a face exact acelasi lucru in orele urmatoare. Desi nu a anuntat oficial, Orange Romania va incepe sa comercializeze iPhone 5S si iPhone 5C in magazinul sau online incepand cu ora 0:00, Vodafone urmand a face, probabil, acelasi lucru, Cosmote neavand un magazin online.

  Chiar daca online veti putea achizitiona terminalele din aceasta seara, din pacate niciun operator nu va avea vreun magazin deschis la ora 0:00 pentru comercializarea dispozitivelor. Am aflat ca nici Cosmote nici Orange nu vor avea magazine deschise, iar in cazul Vodafone strategia este cel mai probabil identica, numarul extrem de redus de unitati fortand operatorii sa lanseze terminalele doar online. Partea si mai proasta este ca multe magazine au primit cate 1/2/3 unitati ale iPhone 5S pentru vanzare si daca se intampla ca ele sa nu fie rezervate de cineva, s-ar putea sa gasiti maine ceva de achizitionat.

  In caz contrar, va trebui sa asteptati livrarile online, atat Vodafone, cat si Orange concentrandu-si marea majoritate a stocurilor catre magazinele sale.