Iata cum iti poti afla rapid daca iPhone-ul tau este infectat cu malware

  Saptamanile acestea malware-ul pentru iPhone este in prim-plan, terminalele care au jailbreak efectuat fiind singurule aflat in pericol de a fi infectate cu un troian ce le poate fura datele de logare pentru Apple ID-uri. V-am explicat in acest articol cum puteti afla daca sunteti infectati si care este metoda prin care va puteti dezinfecta iPhone-ul, desi un restore este singura solutie reala de a scapa de problema, iar acum binecunoscutul hacker i0n1c ne spune o “simptoma” care ar trebui sa ne dea de inteles ca iPhone-ul nostru are o problema.

  El sustine ca in situatia in care autonomia iPhone-ului nostru este mult mai redusa decat de obicei ar trebui sa ne intrebam daca dispozitivul nu este cumva infectat cu un malware. Acest lucru se aplica doar terminalelor care au jailbreak si desigur ca nu este un indicator 100% cert, deoarece autonomia poate fi redusa de procesele deschise in background care totusi nu sunt malware. Chiar si asa, informatia trebuie avuta in vedere, mai ales ca ea vine de la unul dintre cei care a descoperit malware-ul Unflod.