iPhone 6 Plus se indoaie, iata cata forta este necesara (Video)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Sr-lEnPwzAw&w=580&h=370]

  iPhone 6 Plus se indoaie si v-am explicat deja de ce nu trebuie sa va faceti grija din cauza acestui lucru, iar o companie specializata pe repararea de iDevice-uri ne ofera si o explicatie stiintifica. Ea s-a gandit sa testeze iPhone 6 Plus, Samsung Galaxy Note 3 si iPhone 5 pentru a vedea cat de mult se indoaie terminalele daca este aplicata o forta de 45 KG asupra lor folosind un aparat dedicat, iar in clipul video de mai sus vedeti toate rezultate obtinute in timpul testarii.

  Samsung Galaxy Note 3 s-a indoit mai mult decat iPhone 6 Plus, in timp ce iPhone 5 s-a indoit cel mai putin, insa acest lucru era de asteptat, in cazul tuturor celor trei terminale. Problema pentru iPhone 6 Plus este ca al sau cadru de aluminiu nu a revenit la forma initiala in urma indoirii, dar terminalul era functional si indoitura nu era usor sesizabila, ea putand fi probabil indreptata usor cu putina forta aplicata in sens invers de catre utilizator.

  Acestea fiind spuse, in conditii de test iPhone 6 Plus se poate indoi, insa in lumea reala reproducerea acestor conditii nu este chiar atat de usoara.