Mesajul unui preot care a generat multe discutii in mediul online din Romania are menirea de a ii face oameni sa fie mai atenti la informatiile cu privire la vaccinarea care ramane singura solutie pentru a ne putea proteja impotriva unei posibile infectari acum.
“<Valul stârnit de postarea mea (considerată virală și antivirală concomitent 🙂) seamănă cu ciocolata norvegiană adusă de Mihai; foarte sărată și foarte dulce. Nimic surprinzător. Știu, la anii mei, că orice vei face în lumea asta, mereu se va găsi cineva să te scuipe și cineva să te îmbrățișeze. Uneori cele două personaje se schimbă între ele fulminant și surprinzător. Pentru că oamenilor le plac oamenii care le seamănă. Pentru că e mai comod și rațional. Doar că iubirea nu e așa. Nici comodă și nici rațională. Dacă ar fi fost așa, lui Dumnezeu i-ar fi imposibil să ne iubească. Îi semănăm așa de puțin uneori, așa de puțin.
Unele comentarii m-au emoționat.
”Sunt ateu, dar vreau să-l cunosc pe Dumnezeul tău. Te voi căuta!”/ ”Sunt creștin ortodox, m-am vaccinat săptămâna trecută și mi s-a spus că dacă m-am vaccinat mi-am pierdut mântuirea. Acum m-am liniștit, vă mulțumesc!”/”Sunt medic în Timișoara, de doi ani n-am mai călcat într-o biserică, cred că m-am pripit, o să mă duc duminică la liturghie!”/”Nu mă vaccinez, dar vă iubesc!”/” Am mai multă încredere într-un preot care spune ce gândește, decât în unul care spune ce vor enoriașii să audă”.
Cineva îmi spune ”toate ca toate, dar faza aia cu picioarele înghețate băgate la sânul mamei e trasă de păr!” Nu e. Așa a fost. Dar citind asta m-a sfâșiat adânc gândul că nu toți au avut o mamă iubitoare, nu toți. Să vă mai povestesc una neverosimilă, eram în munții Țibleș, în golul alpin, Mihai avea sub un an, se jucase în iarbă, am decis că e timpul să coborâm la mașină și Ea s-a apucat să-l împacheteze pe copil, când să-l încalțe, deodată, am văzut-o lingându-i tălpile și apoi ștergându-le cu un șervețel, ca o leoaică, am încremenit și nici acum n-am ieșit din încremeneala aia, picioarele vârâte la sânul mamei și faza cu linsul tălpilor copilului sunt icoanele iubirii rafinate la absolut, că nimic nu e mai înalt decât dragostea unei mame. Ce binecuvântați am fost, ce binecuvântați suntem! Slavă Domnului pentru mamele pe care ni le-a dăruit. Slavă Lui!
Și puțin despre reacțiile prăfoase și umorale:
”Mă ofer să vin să-ți dau o bătaie bună! Gratis, mă popă!” Mă duc pe contul omului, are peste 70 de ani, supraponderal și profund static, fotografia de profil îl prezintă la masa de Revelion, înconjurat de maioneze și râzând în spatele unui pahar de rubin de Mediaș. Eu merg la sală de trei ori pe săptămână, urc munți și cobor în peșteri, alerg, înot, fac alpinism, am o condiție fizică rezonabilă, și cu toate acestea știu sigur că dacă ar veni să mă pleznească nu m-aș apăra. Mă bântuie mărturisirea unui eterodox care s-a convertit la Ortodoxie; părinte, îmi zice, am citit Biblia de zeci de ori, apologetică, dogmatică, am fost la cursurile de la teologie și am pus întrebări în conferințe, dar nimic nu m-a convins. Și într-o seară eram în satul bunicilor, trecea un preot îmbrăcat în reverendă pe lângă bufet și niște bețivi l-au înconjurat pe preot și au început să-l jignească, și nimic nu zicea părintele, stăteam uluit și mă uitam la scena aia absurdă și la un moment dat un bețiv i-a trântit preotului un scuipat verde-n obraz, și preotul a ridicat repede mâna și s-a șters cu mâneca și nimic n-a făcut și nimic n-a zis, la care bețivul hai bă să mai bem o bere că ăsta-i prost! și-n clipa aia mi s-a deschis inima, l-am văzut pe Dumnezeu și-am decis să mă botez.
Nu știu unde trăiește preotul din mărturisirea omului, dac-o mai fi în viață, dar el e sfântul meu fără nume, și îmi doresc să am fața lui, răbdarea lui, blândețea lui. Că dacă n-a mințit Ioan Evanghelistul (și n-a mințit) că Dumnezeu este iubire, atunci sigur nu poate fi și iubire și palmă, șut, scuipat, înjurătură și nici vorbă rea. Că nu doar ce e Dumnezeu se pune în Marele Registru al vieții nostre, ci și tot ce nu-i. Și Dumnezeu nu e nici urât și nici rău, și nici răzbunător.
Un bigot corigent la logică îmi scrie: ”Să-ți fie rușine, mason împuțit! V-ați infiltrat în Biserica Adevărului, care e discretă, blândă și tăcută! O să arzi în iad, nenorocitule!” E unul dintre cele mai limpezi anacoluturi pe care le-am citit.
Când am scris ce-am scris știam ce mă așteaptă; cât de mult voi fi lăudat și cât de mult lapidat, știam.
De un singur lucru mi-era frică.
Să nu cad din iubire. Să nu mă-nfuriu, să nu mă cert, să nu caut argumentații și să nu-mi apăr dreptatea. Să nu răspund scuipatului altfel decât cu îmbrățișarea inimii mele. Tare mi-a fost frică.
Acum, la capătul acestui timp din viața mea, vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele albe și cuvintele negre. Pentru binecuvântări și blesteme. Ca ploaia au venit și ca ploaia au plecat. Și-n urma lor am alergat cu spaimă să văd ce-a rămas înlăuntrul meu. E tot curat, e tot cu lumină. Slavă Domnului. Iubesc. Nimic nu s-a schimbat. Inima mea e tot acolo, cu Dumnezeu zâmbind la fereastra ei.
Să fie pace în lume!
PS. Sfinții Apostoli Petru și Pavel erau pe multe subiecte poziționați diferit. Atât de antagonici încât putem spune că unul era vaccinat și unul era nevaccinat. Dar se iubeau în Domnul. Și unde e iubire, acolo-și face culcușul Duhul Sfânt. Acolo.>
Părintele Crin-Triandafil Theodorescu”
