Ministrul Educatiei: Confirmarea Oficiala a Schimbarilor Necesare in Scoli

Ministrul Educatiei Confirmarea Oficiala Schimbarilor Necesare Scoli

Ministrul Educatiei vorbeste despre unele dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta scolile din Romania in momentul de fata, milioane de elevi din toata tara fiind nevoiti in ultimii 2 ani de zile sa treaca printr-o proces fortat de digitalizare a scolilor, insa nu totul s-a intamplat la fel in toata tara.

Ministrul Educatiei explica in documentatia PNRR cum au fost afectate scolile atat din mediul urban, cat si din cel rural, de digitalizarea fortata impusa de catre pandemia de Coronavirus, felul in care profesorii au incrcat sa treaca peste aceste probleme, dar si ceea ce ar trebui facut in toata Romania.

“În afara carențelor de infrastructură și a inegalităților dintre mediul urban și rural, școlile din România se confruntă și cu un nivel redus de adaptare digitală. Pandemia SARS CoV 2 a scos în evidență impactul digitalizării limitate asupra procesului educațional.

Conform unui studiu al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, pe durata primului val al pandemiei, s-au observat probleme în utilizarea de instrumente educaționale online.

Doar 50% dintre profesori au utilizat o platformă de educație online propriu-zisă (de tipul Google Classroom, Moodle, Edmondo, Kinderpedia). 62% au utilizat astfel de platforme în mediul urban și doar 39% în mediul rural. 44% din școli au avut o platformă agreată la nivel de școală, iar peste 60% din școli au lăsat decizia finală asupra platformei utilizate profesorilor.

Analiza răspunsurilor elevilor în funcție de mediul de rezidență al școlii arată că utilizarea platformelor educaționale și a aplicațiilor pentru activități sincron cu cadrele didactice a fost semnificativ mai redusă în mediul rural, comparativ cu cel urban, diferențele fiind între 7 puncte procentuale (aplicații pentru videoconferințe online) și 20 de puncte procentuale (platforme educaționale).

În acest sens, inechitatea existentă la nivelul sistemului s-a transpus și în educația digitală. În același timp, aproximativ 25% dintre profesori declară că nu dețin suficientă experiență în lucrul cu diferite instrumente și aplicații online, o pondere similară având și profesorii care au declarat că nu dețin competențele necesare pentru predarea în mediul virtual. În ultimii ani, au fost luate totuși măsuri pentru a crește nivelul de digitalizare al actului educațional.

Astfel, disciplina Informatică este nouă în trunchiul comun, introdusă la clasa a V-a, începând cu anul școlar 2017-2018. Aceasta identifică un set relevant de competențe generale și specifice pentru societatea actuală, oferind activități de învățare, conținuturi și sugestii metodologice utile pentru realizarea profilului de formare al absolventului de gimnaziu, conform descriptivului competenței digitale.”