iPhone 7 si iOS 10 – rezolva problemele Bluetooth

iPhone 7 si iOS 10 au probleme cu Bluetooth, anumiti utilizatori raportand o varietate de neajunsuri, care totusi ar putea avea o rezolvare simpla.

iPhone 7 are probleme cu Bluetooth, fie ca vorbim despre conectarea la masini, sau la diverse accesorii, iar sistemul de operare iOS 10 pare sa aiba aceleasi probleme pe diverse iDevice-uri. Desi cam toata lumea se plange in principal ca iPhone 7 are probleme cu Bluetooth, realitatea este ca iOS 10 are aceleasi probleme si probabil asta afecteaza terminalul.

In general, fiecare lansare a unui produs nou, sau a unei versiuni majore a iOS, a generat probleme de acest gen cu conectivitatea Bluetooth a iDevice-urilor. In fiecare an trecem prin aceeasi situatie si in fiecare an va fac recomandari pentru a rezolva problemele Bluetooth, acum cu iOS 10, iphone 7 si iPhone 7 Plus.

In general problemele acestea se transfera impreuna cu datele unui backup dintr-un terminal in altul, asa ca de aceea va recomand in general sa nu folositi backup-uri dupa restore sau trecerea la un alt iDevice.

Forget Device, Ignorati acest dispozitiv

O prima incercare de a rezolva problemele Bluetooth ale iOS 10 si iphone 7 are la baza stergerea informatiilor privind un accesoriu sau masina la care v-ati conectat. Acest lucru se face din meniu de setari al Bluetooth disponibil in aplicatia Settings, Configurari, accesand dispozitivul cu care aveti probleme de utilizare in respectivul moment.

Accesati informatiile privind setarile accesoriului problematic prin apasarea iconitei care are un i incercuit, apoi alegeti optiunea Forget Device, Ignorati acest dispozitiv. Dupa ce faceti aceasta procedura, dezactivati Bluetooth si reactivati functia, apoi incercati sa va conectati din nou la dispozitivul la care anterior nu puteati, sau care nu functiona cum trebuie.

iphone 7 ios 10 bluetooth probleme

Resetarea configurarilor de retea, Reset Network Settings

O alta solutie pentru a rezolva, in general, cam orice probleme de conectivitate sau GPS ale iDevice-urilor este resetarea configurarilor de retea. Aceasta optiune este disponibila in Settings > General > Reset > Reset Network Settings, Configurari > General > Resetare > Resetati configurarile de retea.

Dupa ce o folositi, veti sterge toate configurarile de retea ale terminalelor voastre, inclusiv parolele salvate pentru retelele Wi-Fi, sau unele setari pentru GPS si de intimitate. Stergand toate aceste configurari, puteti rezolva si probleme de conectivitate Wi-Fi, sau de conectivitate Bluetooth, astfel ca este o solutie foarte buna pentru multe probleme.

Daca aceste solutii nu va ajuta, atunci va trebui sa faceti un restore folosind iTunes, dar trebuie sa evitati sa reutilizati un backup.

10 COMENTARII

  1. Eu am problema asta la iPhone 6s cu conexiunea la casca bluetooth. Se blocheaza telefonul cand raspund si se deconecteaza foarte des de la telefon. Am ios 10.1 .. La ios 10.0.1 nu am avut problemele astea …

  2. La mine s-a rezolvat cu metoda lui zaone. Am șters si din telefon si din parrot device-ul (6s plus) si am dat resetare la setările de rețea si după un restart si reconectare merge fără probleme.

  3. Salut .
    Am 6S Plus si nu reusesc sa gasesc prin bluetooth nimic.Am procedat si resetare la setarile de retea ..si nu gaseste nici macar un device.