OnePlus 6: OFICIAL, Primul Teaser si Lansarea mai Devreme

OnePlus 6 este prezentat in primul teaser de catre compania OnePlus si se pare ca va fi lansat mult mai devreme decat credeau fanii, dar cu surprize neplacute.

OnePlus 6 Teaser Lansare

OnePlus 6 a fost promovat aseara intr-un prim teaser oficial de catre compania OnePlus, ea continuand sa aduca telefonul in atentia lumii intregi, iar asta pentru ca lansarea urmeaza sa aiba loc mai devreme decat credeam. Puteti vedea in clipul video de mai jos scurta prezentare a OnePlus 6 facuta de catre companie, fiind confirmat doar faptul ca denumirea va fi cea pe care o credem, noi functii nefiind prezentate clar, deocamdata.

OnePlus 6 a avut saptamana trecuta confirmat oficial decupajul din ecran de catre presedintele companiei OnePlus, acesta recunoscand si faptul ca a copiat compania Apple si iPhone X cu noul design. OnePlus 6 are confirmate practic marile nouati pe care le va aduce, presedintele companiei permitand incusiv divulgarea design-ului nou catre presa, astfel ca exista putine secrete pe care inca nu le stim in legatura cu noua clona iPhone X din China.

OnePlus 6 – oficial, primul teaser si lansarea mai devreme

OnePlus 6 ar putea fi lansat deasemenea mai devreme decat credeau multi fani, telefonul putand ajunge pe piata la finalul acestei luni, sau la inceputul lunii viitoare, ceva ce nu foarte multa lume credea posibil. Desi in mod normal mai toata lumea astepta lansarea OnePlus 6 pentru luna iunie a acestui an, iata ca in realitate lucrurile ar putea sta cu mult diferit si OnePlus ar putea aduce telefonul pe piata cu cateva luni mai devreme in 2018.

OnePlus 6 urmeaza sa vina si cu o surpriza neplacuta, compania chinezeasca urmand a isi vinde telefonul mobil la un pret mai mare decat cel perceput pentru seria OnePlus 5T, diferenta urmand a fi de aproximativ 15%. OnePlus 6 este vazut de catre multi ca un telefon mobil premium care este vandut la un pret foarte mic, dar care are specificatii surprinzator de bune, insa daca realitatea va aduce un telefon mai scump decat cred fanii, atunci vanzarile sale ar putea fi mai proaste decat cele ale modelelor anterioare.