ASTEROID Uluitor Descoperit in PREMIERA in ISTORIA Omenirii

Un asteroid uluitor a fost descoperit in premiera pentru istoria omenirii, iata ce au observat astronomii dupa analizarea atenta a sistemului solar.

asteroid intervenusian premiera

Un asteroid uluitor a fost descoperit in premiera in istoria omenirii, aceasta fiind prima oara cand o asemenea roca din univers este vizibila pentru un telescop care analizeaza cu foarte mare atentie intregul spatiu cosmic. Vorbim despre un asteroid care a fost descoperit ca miscandu-se exclusiv intre soare si Venus, fara a ajunge si in alte zone ale sistemului solar, ceea ce este cu adevarat surprinzator, avand in vedere ceea ce stim despre univers.

2020 AV2 este denumirea aleasa pentru acest asteroid descoperit in premiera istorica, iar in imaginea de mai jos il puteti vedea in timp ce se misca la distanta foarte mare de Pamant, dar numai intre soare si Venus. Conform celor care au descoperit acest asteroid, el intra in categoria Vatira, iar orbita pe care o are este una care-l face cu atat mai special, desi a si fost extrem de greu de descoperit de catre astronomi la distanta atat de mare.

ASTEROID Uluitor Descoperit in PREMIERA in ISTORIA Omenirii

asteroid intervenusian
Asteroid intervenusian descoperit de astronomi.

NASA descopera cu greu asteroizii care se misca in jurul soarelui, iar cum Venus este a doua planeta de la stea, si e la foarte mare distanta de Pamant, descoperirea este cu atat mai importanta. Desigur ca asteroidul nu afecteaza in vreun fel Pamantul din moment ce se misca doar intre soare si Venus, dar probabil ca are dimensiuni destul de mari din moment ce a putut fi observat de catre un telescop la o distanta atat de mare de planeta noastra.

orbita asteroid intervenusian

Astronomii care monitorizeaza acea zona a sistemului nostru solar anuntasera prin iulie ca se asteapta sa descopere un asteroid de acest gen, si se pare ca au reusit foarte rapid sa o faca. Asteroidul se apropie si de planeta mercur in calatoria sa in jurul soarelui, dar aparent e legat de orbita planetei Venus, in final, astfel ca nu are vreo interactiune cu Mercur, si nici nu o va lovi la vreun moment dat, del putin in baza acestor calcule.