Valeriu Gheorghita: Problema Mare in Romania in Plin Val 4

Valeriu Gheorghita a vorbit despre o problema serioasa care exista in Romania in plin val de infectari cu Coronavirus, iar despre ea ar trebui sa stie toata lumea pentru ca in tara noastra jumatate dintre romani nu au vreo protectie impotriva infectarii.

Valeriu Gheorghita spune ca, probabil nivelul de imunitate al populatiei Romaniei ar fi de 50% dintre persoanele care traiesc in tara, iar asta e o problema mare pentru ca restul de 50% nu au vreo protectie, iar fara vaccinare numarul de infectari va creste tot ma imult.

“Cu siguranță persoanele care au fost vaccinate până la acest moment, cele peste 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză vor face diferența în perioada următoare, comparativ cu ce am avut în valurile precedente. Totuși, cumulat, trecere prin boala, trecere prin vaccinare, probabil că ne apropiem undeva de 50%, la acest moment, de imunitate colectivă.

Sunt lucruri care cu siguranță vor limita, dacă vreți, acele cazuri grave care pot să apară în rândul celor vulnerabili, și anume vom evita multe spitalizări și decese. Dar, în același timp, trebuie să înțelegem că avem alte 50% din populație care în momentul de față nu au niciun fel de imunitate, nici postboală, nici postvaccinală.

În ceea ce privește evoluția epidemiologică în România, chiar dacă suntem pe o tendință de creștere a numărului de cazuri, este una în momentul de față stabilă, comparativ cu ce se întâmplă la nivelul celorlalte țări europene. Probabil că acest lucru se poate explica și prin caracteristicile demografice ale populației, aproximativ 50% din populație trăiește în mediul rural, unde interacțiunea, unde riscul de expunere la boală este mai mic, consecințele acolo sunt mai degrabă la nivel individual.”