Ministrul Energiei: IMPORTANTE Decizii pentru Gazele Naturale in Romania Decise la Nivel European

Ministrul Energiei IMPORTANTE Decizii Gazele Naturale Romania Decise Nivel European

Ministrul Energiei face un anunt extrem de important cu privire la gazele naturale care ajung inclusiv la romanii din toata tara, iar asta pentru ca in cadrul unei intrevederi avute cu omologii europeni s-a discutat despre urgenta implementarii unui plafon pentru tranzactii cu gaze naturale, astfel incat preturile pentru acestea sa scada in continuare.

Ministrul Energiei vorbeste mai jos despre ceea ce s-a discutat pentru aplicare la nivel european pentru romanii din intreaga tara, dar masurile de acest gen nu pot fi implementate chiar imediat, ci e nevoie de timp pentru ca ele sa intre in vigoare, asa ca mai avem de asteptat pana cand se va intampla acest lucru, deci e nevoie de foarte multa rabdare.

“Cu privire la piața gazelor naturale, am reiterat în cadrul dezbaterilor urgența implementării unui plafon la tranzacțiile cu gaze naturale pe piața angro europeană. Demersul este susținut de majoritatea statelor membre și vizează un tarif plafonat pentru importurile de gaze naturale indiferent de proveniență și pentru tranzacțiile interne, cu asigurarea securității în aprovizionare.

Un tarif plafonat ar conduce la un preț mai redus la energia electrică produsă pe bază de gaze naturale, la agentul termic și la materia primă utilizată în industria de profil. De asemenea, România susține în continuarea activarea de urgență, înainte de iarna aceasta, a Platformei Energetice Europene pentru achiziția în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuție echitabilă a volumelor suplimentare de gaze și LNG atrase către UE.

Pentru viitorul apropiat, România continuă să susțină obiectivul de decuplare a prețului energiei electrice de cel la gazului natural, solicitând propuneri concrete din partea Comisiei Europene pentru reformarea design-ului pieței de energie.

De asemenea, România a indicat sprijinul pentru securitatea în aprovizionare cu gaze și energie electrică a Republicii Moldova, menționând declarația comună adoptată la Odessa în luna septembrie 2022 între România, Republica Moldova și Ucraina pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică, în special în perspectiva asigurării siguranței în aprovizionare a Republicii Moldova în această iarnă.

România și-a exprimat îngrijorarea alături de alte state membre față de scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltică și suportul pentru măsuri la nivel european de creștere a siguranței infrastructurii critice. De asemenea, a condamnat orice acțiuni deliberate de sabotare a rețelelor de aprovizionare la nivelul UE, cu impact asupra securității și rezilienței comunitare.”