Odysseus iOS downgrade foloseste SHSH salvat cu TinyUmbrella pentru a face downgrade de iOS

Odysseus iOS downgradeOdysseus este un program dezvoltat pentru a ne permite sa facem downgrade de iOS folosind SHSH-uri salvate in prealabil cu TinyUmbrella, programul fiind lansat in data de 8 iunie de catre un grup de hackeri din care fac parte si fosti dezvoltatori de solutii de jailbreak.

Odysseus iOS downgrade este compatibil doar cu terminalele care au chip A4, A5 sau A6, deci numai dispozitivele care au chip-uri cu procsoare de 32 de biti, cele lansate cu chip A7 sau A8 nefiind deocamdata suportate de catre dezvoltatori, desi orice este posibil in viitor.

Odysseus iOS downgrade este posibil doar pe terminalele care au jailbreak facut in prealabil, doar pe cele care au SHSH valid salvat cu APTicket valid, OpenSSH trebuind sa fie instalat in terminal pentru ca intreaga procedura sa poata fi desfasurata cu succes.

Practic Odysseus iOS downgrade poate fi utilizat pe :

  • iPhone 4;
  • iPhone 4S;
  • iPhone 5;
  • iPhone 5C;
  • iPad 2;
  • iPad 3;
  • iPad 4;
  • iPad Mini;
  • iPod Touch 4G;
  • iPod Touch 5G.

Lista de terminale compatibile cu Odysseus iOS downgrade este foarte mica, insa partea si mai proasta vine abia acum, programul functionand deocamdata doar pe sistemul de operare Linux, astfel ca daca aveti Windows sau OS X nu veti putea beneficia de ceea ce ofera el.

Intreaga procedura de efectuare a unui Odysseus iOS downgrade este complicata si doar utilizatorii avansati vor sti cum sa ruleze comenzile in Linux pentru a completa intregul proces, astfel ca deocamdata programul nu este gandit pentru utilizatorii normali.

Chiar si asa, Odysseus iOS downgrade ar putea fi disponibil si intr-un format mai usor de utilizat cu SHSH-uri salvate prin TinyUmbrella, insa nimeni nu poate spune daca vom avea si compatibilitate cu cele mai recente terminale lansate de catre compania Apple.

In ciuda acestui lucru, faptul ca Odysseus iOS downgrade a fost lansat ofera o speranta ca in viitor vom putea face downgrade la orice versiune dorim noi, insa va trebui sa avem rabdare pana cand totul va fi disponibil si in afara Linux.