CES 2017 – primul rucsac cu ecran de 10 inch

CES 2017 ne aduce si primul ruscac cu ecran de 10 inch, POP-I fiind compania care l-a dezvoltat, iar in imaginea de mai jos puteti vedea cum arata. Separat de acest rucsac numit The Classic, POP-I a creat si unul numit Sport, acesta avand un ecran de 4.7 inch, ele fiind disponibile in versiuni din panza si piele, in functie de ceea ce isi doresc clientii.

Dupa cum puteti observa deja, ecranul folosit in rucsacul este acel E Ink clasic pe care l-ati mai vazut in alte gadget-uri, sau carcase pentru smartphone. La el putem conecta un iPhone, sau un terminal Android, folosind Bluetooth, iar cu ajutorul unei aplicatii dedicate putem alege ceea ce este afisat pe el, aproape orice fel de imagini putand fi redate.

Cei de la POP-I permit deja afisarea unei varietati de modele sau imagini pe care ei le-au inclus in aplicatia disponibila pentru iOS si Android, insa separat de ele puteti afisa orice. Puteti afisa inclusiv un selfie pe ecranul acestui rucsac, ideea din spatele sau fiind  de a il personaliza pentru a ne arata exact asa cum ne-am dori noi.

Rucsacul POP-I are nevoie de 3 – 4 ore pentru a se incarca in totalitate, insa are o autonomie de 30 de zile la o singura incarcare, deci va puteti bucura de el pentru o perioada lunga de timp. Producatorii de la POP-I sustin ca rucsacul costa intre 99 dolari si 399 dolari, el urmand a fi pus in vanzare la jumatatea acestui an pentru toti cei interesati sa-l cumpere.

ces-2017-pop-i-rucsac