Gaura Neagra: Video Uimitor NASA cu Procesul de Combinare

Gaura neagra este unul dintre obiectele din univers care sunt tot timpul monitorizate de catre NASA, iar asta pentru ca exista foarte multe necunoscute in ceea ce le priveste, iar cercetatorii incearca sa le desluseasca. In aceasta idee, in clipul video de mai sus puteti vedea o demonstratie pentru doua gauri negre care se ciocnesc, in general evenimentele de acest gen dand nastere unei gauri negre mult mai mari, fie de clasa medie, fie supermasiva.

Gaura neagra din clipul video de mai sus este una binara, adica doua foarte apropiate care urmau sa se ciocneasca pentru a forma una dintre cele despre care v-am vorbit deja mai sus. Ceea ce vedeti mai sus este o simulare pe calculator a unei ciocniri dintre doua gauri negre din doua galaxii care s-au ciocnit, ele fiind in centrul fiecarei galaxii, si asa s-a intamplat deja de cateva ori inclusiv cu Calea Lactee, care a inghitit alte cateva galaxii mai mici.

Gaura Neagra: Video Uimitor NASA cu Procesul de Combinare

Gaura neagra formata in urma unui eveniment de acest gen ar putea fi mai activa decat una obisnuita, si asta inclusiv din cauza stelelor si planetelor care intra in pozitii noi in galaxia care ramane in urma combinarii. Acest tip de eveniment a dus inclusiv la formarea gaurii negre supermasive din Calea Lactee, una pe care cercetatorii din toata lumea o studiaza de ceva vreme, si despre care tot incearca sa invete cat mai multe, intr-o perioada cat mai scurta de timp.

Gaura neagra care ia nastere in urma unui eveniment de acest gen elibereaza si o cantitate foarte mare de energie in momentul in care combinarea celor care au stat la baza ei ia sfarsit. Desigur ca tot ceea ce se afla in preajma unei gauri negre formate intr-un asemenea mod va fi subtantial afectat de radiatiile si energia lansate in univers de catre proces, efectele putand fi simtite la mii, sau zeci de mii, de ani lumina, ori paote mai mult, in functie de dimensiunea obiectelor combinate.

Gaura neagra ascunde atat de multe secrete incat e improbabil ca oamenii de stiinta sa le poate descoperi pe toate fara a intra efectiv intr-un asemenea obiecte, ceea ce acum pare complet improbabil.