Ministrul Educatiei: Masurile de Ultim Moment Decise pentru Romania

Ministrul Educatiei a vorbit despre o serie de masuri de ultim moment care au fost decise pentru Romania, si au fost adoptate in mod oficial de catre Guvernul Romaniei, iar asta pentru ca dupa 10 ani a fost luata decizia de a se face o evaluare a scolilor doctorale care exista in Romania.

Ministrul Educatiei spune ca este primul ministru care face aceasta procedura dupa o perioada atat de lunga de timp in care nu s-a realizat o asemenea evaluare, asa ca ramane de vazut care vor fi rezultatele sale, si ce fel de efecte vor fi resimtite in cadrul acestui tip de institutii educationale.

“În același timp, cu ordinul de ministru, pe care am spus că l-am trimis la Monitorul Oficial în această seară, am mai semnat două ordine de ministru – Ministerul Educației.

Este vorba de ordinul de ministru prin care, după 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii 1, a fost finalizat procesul de evaluare a școlilor doctorale – este vorba de 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat, Academia Română, plus 47 de universități de stat, plus două universități private. În aceste 50 de instituții se organizează studiul universitare de doctorat.

Există cinci instituții care nu au fost evaluate, patru dintre ele nu au mai dorit să organizeze, să depună dosar de evaluare, au renunțat la organizarea studiilor doctorale, iar cea de-a cincea a optat pentru o evaluare de către o agenție străină. În cele 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat funcționează 189 de școli doctorale, în aceste 189 de școli doctorale, funcționează 398 de domenii de doctorat.

Dintre acestea, 35 de domenii de doctorat care funcționează în 16 universități au primit acreditare condiționată, sub rezerva evaluării după maximum un an de zile. Din cele 363 de domenii de doctorat care au primit acreditare conform metodologiei, un număr de 73 de domenii de doctorat care funcționează în 35 de universități, de asemenea, urmează să fie evaluate după o perioadă de trei ani în vederea îndeplinirii tuturor indicatorilor de calitate.

O precizare importantă – România este în acest fel cel de-al 15-lea stat din aria europeană a învățământului superior, care realizează o evaluare a studii universitare de doctorat. Doar 15 din 49 de state au făcut acest lucru. Evaluarea a cuprins și indicatori ce țin de etica și integritate academică. Este un mesaj important pe care România îl dă din această perspectivă.”