Android 9, ramane un sistem de operare foarte bun, dar care este ignorat de catre producatorii de telefoane mobile, iar asta in schimb inseamna ca utilizatorii obisnuiti au parte de frustrare, si nimic mai mult. Astazi compania Apple a dezvaluit ca iOS 12 e instalat pe 80% dintre iPhone, iPad, si iPod Touch-urile sale, in timp ce Android 9 inca e instalat pe mai putin de 0.1% dintre toate telefoanele capabile s ruleze sistemul de operare al companiei Google.
Android 9, nu apar nici acum, la 6 luni din momentul lansarii, in cifrele privind rata de adoptie a diverselor versiuni ale sistemului de operare Android, iar asta pentru ca instalat pe mai putin de 0.1% dintre toate telefoanele active. In cazul in care v-ati pierdut, Android 9 e instalat pe mai putin de 0.1% dintre terminalele active, in timp ce iOS 12 e instalat pe nu mai putin de 80% dintre toate iDevice-urile active, diferenta fiind “ca de la cer la pamant”.
Android 9 are o rata de adoptie de 0.1%, fata de 80% pentru iOS 12
Android 9, nu a ajuns pe la fel de multe terminale mobile precum iOS 12 pentru ca producatorii nu s-au grabit sa ofere actualizari pentru clienti, acestea venind la minim 2 luni din momentul in care versiunea finala a fost lansata. iOS 12 a fost disponibil pentru toata lumea chiar din ziua in care a fost lansata versiunea finala, iar asta pentru ca, spre deosebire de Android 9, modalitatea de distributie este gandita mul mai bine de catre compania Apple.
Android 9, are calculata rata de adoptie intr-o baza de terminale mobile mult mai mare decat cea de iDevice-uri, dar chiar si asa, facem o comparatie intre aproape 1 miliard de produse Apple cu iOS 12, si milioane cu sistemul de operare al Google. Toata lumea stie ca Android 9 ar fi trebuit sa ajunga mult mai repede in telefoane mobile si tablete, insa Google nu prea poate sa faca nimic din moment ce partenerii sai nu-si dau interesul pentru a oferi actualizarile.
Android 9, este o actualizare foarte buna pentru toti utilizatorii, dar atat timp cat producatorii nu vor sa o ofere, ea nu va ajunge la prea multa lume.
La mine sunt pe of gesturile!
Nu înțeleg …. ăsta-i motivul să treci la iPhone? ĂSTA? HAHAH!
La câte buguri a avut IOS-ul de ce ai vrea asa ceva ? Android nu a avut atâtea bug-uri câte a avut IOS .
Plus pt lansările versiunilor noi de Android depinde telefonul, operatorul de telefonie, optimizarea fiecărui model de telefon pentru noua versiune , etc .
Superb
Doar ca,cine are Android 9 se bucura de functii pe care Apple le va implementa in 2022.
Nu înțeleg …. ăsta-i motivul să treci la iPhone? ĂSTA? HAHAH!
La câte buguri a avut IOS-ul de ce ai vrea asa ceva ? Android nu a avut atâtea bug-uri câte a avut IOS .
Plus pt lansările versiunilor noi de Android depinde telefonul, operatorul de telefonie, optimizarea fiecărui model de telefon pentru noua versiune , etc .
Frățiilor am fost pe xs, am trecut pe s9 plus, iar acum m-am întors pe x. Vreau sa va spun sincer ca androidul este praf!
Aha fain şi dacă mie îmi place cum îi Androidul?
Da,se bucura și cei cu android 9 de gesturile din iPhone X.
La mine sunt pe of gesturile!
Hahahaha ce ofticosi bai frate…iphonistii de 2 lei..caracter jegos…adevarat astia cu iphoane sunt niste gunoaie de oameni..da cu pietre si in ceva bun..la prafu din ochii lor nu se uita…huooo….huoooo…
Sati mai zic ca ip xs la prezentare sa blocat???
2022 daca au noroc.sau o sa aive tot lcd hd…
Gesturi dalea aveam in s3 coae..cu s4 aveam mai multe gesturi decat ai tu acm in xs max pax chix chax
Lg ala nou are gesturi adevarate nu iphone….dar lg si iphone adunat nu are gesturi cate avea s4
De la sunte DOLBY ATHMOS teai intors la fals stereo..
Ps 2 difuzoare unu langa altu nu e stereo…cum are iphone…
O stii paia cu gaina si asfaltu?
Daca nu te intelegi cu androidu ca ai mintea blocata in IOS te intelegeam dar sa zici ca s9 e praf si xs e bun ..esti simple the stupid man on la tzara la tine
Astia ca sa nu mai zica lunea de problemele ios ,,ei arata cu degetu la altiii..uitati domne ce face adroid testeaza prea mult os,ul..noi apple dam repede ios 11 12 13 fara sa il mai testam
Intrebarea reala este de natura a proportiilor. Din cele 80% de telefoane iphone, cat la suta inseamna din totalul celor ce ruleaza android? E ca si cum ai compara cifra de afaceri dintre ebay si evomag in situatia in care evomag, prin absurd, ar avea mai multe tranzactii pe cap de vizitator decat ebay. Si afirmi ca evomag este afacerea cu un succes mai mare, desi ebay, probabil vinde intr-o zic cat vinde evomag in 10 ani.
Stilumeu@ ce device ai?
Daca o sa mergi in continuare cu comportamentul asta, iti dau ban la conturile pe care le ai. In 3 secunde iti dau ban si iti sterg toate comentariile publicate printr-o simpla apasare de buton. Aseara ti-am banat contul pentru ca injurai ca pe camp, acum faci acelasi lucru. Alta avertizare nu-ti mai dau.
Care i problema uriasa??
Ce articol idiot, scris special pentru dezinformarea prostilor. Pai cate telefoane pe planeta au Android si cate au iOS. Sunt mult, mult mai numeroase cele cu Android.
Plus ca multe telefoane cu Android nu mai pot face acest upgrade. Plus ca oricum nu conteaza.
Intrebarea reala este de natura a proportiilor. Din cele 80% de telefoane iphone, cat la suta inseamna din totalul celor ce ruleaza android? E ca si cum ai compara cifra de afaceri dintre ebay si evomag in situatia in care evomag, prin absurd, ar avea mai multe tranzactii pe cap de vizitator decat ebay. Si afirmi ca evomag este afacerea cu un succes mai mare, desi ebay, probabil vinde intr-o zic cat vinde evomag in 10 ani.
Pai si care e problema………
Fii și tu puțin serios, te rog!
Sunt peste 1.2 miliarde de aparate ce rulează iOS. Asta nu e “evomag”.
Aparate Android active sunt în jur de 2,5 miliarde.
Deci, 960 de milioane (80% din 1,2 miliarde) de aparate au ultimul iOS.
Spre deosebire de 2,5 milioane (0,1% din 2,5 miliarde) de aparte cu ultimul Android.
Deci, ca să răspund la întrebarea ta, puțin lipsită de sens, “din totalul de 80% de telefoane iphone, cât la suta înseamnă din totalul celor ce rulează android?”
Cam 40% ar reprezenta totalul de aparate iOS cu ultima (!) versiune de soft din totalul aparatelor cu Android (aici nu vorbim de ultima versiune, că e jale).
Hai să vorbim acum și despre proporția dintre aparatele cu ultimul iOS și aparatele cu ultimul Android.
Aparatele cu ultimul iOS sunt cu 40.000% mai multe decât cele cu ultimul Android. Da, da! Patruzecidemii la sută!
Recunosc faptul ca nu mi-am facut temele si nu ma asteptam ca numarul de aparate cu ultimul iOS sa fie mai mic decat cel cu ultimul Android. Era o afirmatie prin care am incercat sa atrag atentia asupra tertipului de marketing folosit de Apple, care s-a folosit de cifre exprimate in procente pentru a da o amploare mai mare anvergurii situatiei, decat este defapt. Apple este “full of false advertising” si precum unui dictator, incearca sa te tina strans intr-un regim pacalindu-te ca nu exista nimic mai bun pe piata si ca ei dau trendul la tot ce inseamna inovare in domeniu, cand defat, de la Steve Jobs, nu au mai adus nimic care sa schimbe in bine experienta utilizatorilor. Mai mult, s-au si indepartat de ceea ce a reprezentat candva iOS.
Sunt de acord cu tine, parțial.
Apple este maestră în manipularea prin marketing. Ei sunt, în esența lor, niște vânzători excepționali, care se folosesc de toate trucurile (chiar și cele josnice) pentru a urca vânzările.
Mai departe de atât intrăm în registrul preferințelor. Mie îmi place iOS, ție Android. Nu am nicio problemă cu asta. Pace! 🙂
Mi-am facut putin temele. Apple a vandut din Q3 2013 un total de 1.111.850 iphone. Cam de atunci dateaza iphonele care suporta iOS 12. Ma indoiesc ca din ele mai sunt folosite 960 de mil. Cred ca vrajeala cu 80% din device-uri face referire si la tablete si ipod-uri. Si au facut asta doar pt ca ei stiu ca refresh rate-ul tabletelor si ipod-urilor este mult mai mic decat al iphone-urilor. Cum spunea cineva intr-un alt post, “praf in ochi”.
De la Apple nu detest decat false marketingul lor. Puncte forte si slabe au ambele OS-uri si totul se reduce la preferinte si necesitati/asteptari. Pentru mine, Apple nu raspunde acestor necesitati/asteptari. Pace! 🙂
deci practic sa trec la iphone pentru ca sunt prea multe telefoane android pe piata si nu e posibila implementarea android 9 la fel de rapid ca pe un iphone banal……multumesc, nu 🙂
Aveai in S3,sigur ca da,normal ca aveai,da cum sa nu ai. Ba eu cred ca aveai deja și in Samsung cu clapeta din 1900 toamna,ia adu-ti aminte.
Dece nu recomanzi cititorilor ceva pentru buzunarele lor nu pentru buzunarul tau. Update-urile nu inseamna mai nimic daca device-ul vine cu cel lansat la acel timp si ruleaza perfect. Apple are doar cateva telefoane in repertoriu si sunt pe aceeasi arhitectura in schimb Samsung au cu sutele ceea ce le ingreuneaza sarcina de a face update-uri la telefoane mai vechi care nu se strica care la Apple se strica si cumpara altul.. Nu mai suci mintile cititorilor fii de partea oamenilor si la buzunarul lor.
Cum sa le recomand oamenilor telefoane pe care nu le-am folosit ? Spre deosebire de restul care au blog/scriu pe website-urile altora, nu recomand telefoane in functie de compania care umple conturile bancare.
A doua chestie, “buzunarul” nu dicteaza calitatea, nici maca nevoia omului, ci doar limita pe care o are.
Eu nu inteleg care e problema URIASA.
Pe orice device vandut de Google, sistemul de operare se actualizeaza aproape instantaneu dupa lansare, EXACT ca la Apple.
Spre deosebire de Apple, Android este un sistem de operare gratuit, ce poate fi instalat pe telefoane / tablete vandute si de alte companii. Sarcina de a face actualizari cade in sarcina acelor companii, deci Google nu are nici o vina.
In plus, Android ONE a rezolvat aceasta problema: a se vedea telefoanele Nokia, Motorola, LG, etc ce fac parte din program.
Eu cred ca in Android lipseste o functie foarte importanta: sa iti faca telefonul mai lent, ca sa il cumperi pe urmatorul, asa cum face Apple!