Home Blog Page 897

Ministrul Sanatatii: Decizia de Ultima Ora cu Masurile Asteptate de Milioane de Romani

Ministrul Sanatatii Decizia Ultima Ora Masurile Asteptate Milioane Romani

Ministrul Sanatatii ne transmite doua anunturi foarte importante in legatura cu masuri care au fost luate pentru binele romanilor, iar asta deoarece Alexandru Rafila a decis sa discute cu reprezentantii sindicatelor ambulantei pentru a imbunatati nivelul de salarisare, si conditiile de lucru.

Ministrul Sanatatii a vorbit deasemenea si cu directorul ICI despre una dintre masurile extrem de importante in domeniul digitalizarii, interoperabilitatea sistemlor informatice ale institutiei sale, dar si cu alte institutii din Romania, schimbarea fiind necesara de mult.

“Continuarea procesului de echivalare a competențelor asistentelor medicale absolvente de școală postliceală. Ministrul Sănătății a agreat solicitarea Federației „Solidaritatea Sanitară”, considerând-o relevantă pentru situația actuală a asistentelor medicale. S-a convenit asupra necesității inițierii unui program dedicat acestei activități, el bazându-se pe recunoașterea competențelor deja deținute și parcurgerea unui traseu de pregătire universitară ce vizează furnizarea competențelor suplimentare necesare accederii la nivelul formării universitare.

Recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare/împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare în cazul profesioniștilor care desfășoară, în interes public, activități profesionale pentru un timp de muncă ce depășește timpul specific normei de bază. Principala problemă este cea a deficitului de personal pe care o astfel de măsură ar risca să-l genereze. S-a convenit reluarea analizării demersurilor necesare pentru implementarea acestei măsuri după implementarea soluțiilor necesare pentru asigurarea personalului de specialitate necesar.

Azi, 6 mai 2022, a avut loc întâlnirea Ministrului Sănătății, Prof. univ.dr. Alexandru Rafila, cu directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică –ICI, Dr.ing. Adrian-Victor Vevera. Întrunirea a avut drept obiectiv operaționalizarea protocolului de colaborare între cele două instituții, încheiat la începutul lunii februarie a.c.

În perioada pandemiei COVID-19 infrastructura informatică a Ministerul Sănătății a fost supusă unor solicitări fără precedent, iar în scopul creșterii rezilienței acesteia trebuie luate măsuri urgente. Deficitul de interoperabilitate a sistemelor informatice ale Ministerului Sănătății trebuie redus sau chiar eliminat în perioada imediat următoare, iar conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI a promis acordarea sprijinului tehnic necesar.

În cadrul aceleași întâlniri s-a discutat despre impactul crizei refugiaților din Ucraina asupra sistemului public de sănătate din România, cu referire directă la aplicațiile de management al informațiilor. Și în acest domeniu Ministerul Sănătății a constatat existența infrastructurii uzate moral, ce trebuie înnoită în perioada imediat următoare. Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI a promis sprijin din partea instituției pe care o conduce, astfel încât capacitatea sistemelor informatice ale Ministerului Sănătății de a face față unor situații de criză să crească.”

CEC Bank: AVERTIZAREA Oficiala de URGENTA pentru Milioane de Romani

CEC Bank AVERTIZAREA Oficiala URGENTA Milioane Romani

CEC Bank le-a transmis clientilor din toata Romania o informare extrem de importanta cu o atentionare extrem de serioasa care nu ar trebui sa fie trecuta cu vederea de catre ei, iar asta din cauza faptului ca in ea se vorbeste despre o problema extrem de serioasa. Vorbim despre campaniile de tip phishing care sunt in plina desfasurare in momentul de fata in Romania, si nu numai, cei de la CEC Bank aducandu-ne in atentie probleme legate de falsele oferte de munca.

CEC Bank ne prezinta in mesajul de mai jos cum ar putea arata o asemenea oferta de munca falsa, iar prin intermediul unor mesaje de acest gen pot fi pacaliti oamenii, si le pot fi furate datele personale, sau chiar cele ale cardurilor bancare. Cei de la CEC Bank ne spun ca inaintea unui interviu, angajatorul nu ne cere toate datele personale, si nu ar trebui sa le acordam decat daca trecem de un interviu, si suntem alesi pentru a fi angajati de catre acel angajator.

CEC Bank: AVERTIZAREA Oficiala de URGENTA pentru Milioane de Romani

CEC Bank ne spune deasemenea sa nu oferim nici datele cardurilor pentru ca salariul sa ne fie virat de catre presupusul angajator, ci doar IBAN-ul contului in care ar trebui sa ajunga respectivii bani, pentru ca realitate doar de atat este nevoie. CEC Bank ne transmite aceasta avertizare pentru ca, cel mai probabil, au existat romani care au fost pacaliti de persoane de rea credinta care le-au dorit doar raul, asa ca trebuie sa fiti foarte vigilenti.

CEC Bank a emis in ultima vreme foarte multe alte atentionari de acest gen pentru romanii din intreaga tara, dar din pacate nu toata lumea stie cat de importante sunt ele, si de ce ar trebui sa fie respectate de catre toata lumea. CEC Bank incearca sa ii ajute pe clientii care ajung sa fie pacaliti de catre atacurile de tip phishing, insa nu reuseste intotdeauna sa ajute oamenii sa isi recupereze banii daca sunt furati prin unele metode de acest gen.

CEC Bank are in cadrul website-ului sau mai multe informatii importante cu privire la problemele de acest gen, asa ca daca sunteti interesati de ele, ar trebui sa va uitati si acolo dupa tot ceea ce ar trebui sa stiti.

LIDL Romania: IMPORTANTA Notificare OFICIALA, ce da GRATUIT Romanilor

LIDL Romania IMPORTANTA Notificare OFICIALA GRATUIT Romanilor

LIDL Romania a publicat o noua notificare importanta pentru clientii din toata Romania, una despre care ar trebi sa stie toata lumea in momentul de fata, iar asta deoarece clientii lantului de supermarket-uri vor avea ocazia de a se bucura de ceva special. LIDL Romania ne anunta in mod oficial in legatura cu faptul ca in toate magazinele sale din tara vor fi disponibile produsele Italiamo, cele cu specific italian, si vom avea parte de foarte multe surprize.

LIDL Romania a publicat pe website-ul sau o lista de produse cu specific italian de care oricine se poate bucura incepand de saptamana viitoare in oricare dintre magazinele din tara noastra, si veti putea vedea ca exista multe promotii speciale. LIDL Romania a ales doar cele mai interesante produse pentru clientii din toata Romania, iar asta pentru a le da clientilor ocazia de a se bucura de produse cat mai bune pentru ceea ce au nevoie.

LIDL Romania: IMPORTANTA Notificare OFICIALA, ce da GRATUIT Romanilor

LIDL Romania IMPORTANTA Notificare OFICIALA GRATUIT Romanilor italiamo

LIDL Romania are o multitudine de produse de la parmezan, lasagna, focaccia, fructe de mare, prosciutto, porchetta, si multe alte tipuri de produse alimentare de care oricume va putea profita chiar acum, totul la preturi foarte bune. Impreuna cu aceste produse, cei de la LIDL Romania au initiat si un concurs important prin care ofera posibilitatea de a castiga un frigider, 5 masini de facut paste, sau 10 vouchere de 200 de LEI fiecare, totul pentru oricare dintre romani.

LIDL Romania ne cere doar sa cumparam produse in valoare de 70 de LEI din oricare dintre magazinele sale din Romania, insa e important ca printre ele sa se numere si cele de la Italiamo pentru a putea participa la aceasta promotie. Desigur ca dupa ce vom cumpara acele produse trebuie sa ne inscriem manual pentru a participa la concursul celor de la LIDL Romania, astfel ca e bine sa nu uitati acest aspect extrem de important.

LIDL Romania desfasoara aceasta campanie incepand cu data de 9 mai in Romania, ziua in care vor fi disponibile si produsele in magazinele sale, asa ca nu trebuie decat sa ne orientam dupa ceea ce dorim cu adevarat sa cumparam.

Ministrul Educatiei: Ordinul de Ultima Ora care Vizeaza Toate Scolie Tarii

Ministrul Educatiei Ordinul Ultima Ora Vizeaza Toate Scolie Tarii

Ministrul Educatiei a semnat un foarte important ordin care vizeaza toate scolile din Romania, si care aduce o serie de schimbari serioase care erau anuntate de ceva vreme, mai exact metodologia pentru modul in care acorda gradatia de merit in randul personalului didactid cin unitatile de invatamant.

Ministrul Educatiei explica mai jos cateva dintre elementele importante ale ordinului care a si fost publicat in Monitorul Oficial, iar prevederile ordinului 3.551 din 7 aprilie 2022 urmeaza sa se aplice pentru scolile din toata Romania incepand cu luna septembrie a acestui an, deci anul scolar nou va incepe si cu toate aceste noutati.

“Prezenta metodologie reglementează procedura și criteriile de acordare a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, sesiunea 2022. Gradația de merit se acordă personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control.

Gradația de merit prevăzută de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deținut, conform legii. Prin unități/instituții de învățământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv unitățile conexe și inspectoratele școlare, cu personalitate juridică.

Numărul maxim de gradații care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, îndrumare și control ocupate în luna februarie 2022, conform programului EduSal, la nivelul județului/municipiului București, se scade numărul de gradații acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2022, având în vedere că gradația de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani.

La calcul nu se iau în considerare perioadele de suspendare a plății gradației de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1) – (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și se respectă încadrarea în numărul maxim de gradații de merit aprobate la momentul revenirii pe post.

Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal: personal didactic de predare, personal didactic de conducere, îndrumare și control, personal didactic auxiliar.  În situația în care personalului didactic i se modifică locul sau felul muncii cu păstrarea calității de personal didactic calificat, la nivelul aceluiași județ/al municipiului București, acesta își păstrează gradația de merit.”

DACIA Duster 3: Schimbarea cu Impact MAJOR pentru Noul SUV al DACIA

DACIA Duster 3 este asteptata “cu sufletul la gura” de catre foarte multi dintre clientii obisnuiti ai DACIA, dar si de catre multi dintre cei care sunt in cautarea unei masini noi si nu vor sa plateasca foarte mult pe un SUV care sa le fie pe plac. DACIA Duster 3 este in plin proces de pregatire pentru lansare in momentul de fata, asa cum am vazut din diverse zvonuri aparute in ultimele luni in legatura cu noua masina, iar ceea ce stim intr-o foarte buna masura este ca noul SUV va fi grozav.

DACIA Duster 3 ar trebui sa arate intr-o buna masura la fel ca Bigster, masina pe care o puteti vedea in clipul video de mai sus, si care este asteptata de catre toata lumea ca fiind marea revolutie pentru brand-ul romanesc in materie de masini. Stim deja ca DACIA Duster 3 va avea noua platforma CMF-B, pe care o vedem in modelele Logan vandute in intreaga lume, insa separat de asta va avea si foarte multe alte noutati extrem de interesante.

DACIA Duster 3: Schimbarea cu Impact MAJOR pentru Noul SUV al DACIA

DACIA Duster 3 va ave aun design foarte similar cu cel al Bigster pentru ca ambele masini vor fi esentiale pentru viitorul DACIA, ceva care nu ar trebui privit chiar atat de usor de catre nimeni, iar asta pentru ca DACIA vrea sa schimbe mult strategia privind masinile lansate. Asta inseamna ca ca DACIA Duster 3 va fi un fel de “frate mai mic” al Bigster, cu multe dintre schimbarile acelui model, dar cu promisiunea unei experiente complet diferite.

DACIA Duster 3 ar trebui sa le ofere clientilor o experienta mai buna decat cea de care beneficiaza cu actualele modele de SUV-uri de la DACIA, doar ca acea calitate esentiala de masina versatila pe diverse tipuri de drumuri nu va disparea. DACIA a promis ca DACIA Duster 3 va ramane cu acest “pedigree” de SUV care poate fi folosit si pe teren accidentat, chiar daca masina va semana destul de bine cu Bigster, insa ramane de vazut daca isi va putea tine promisiunea.

DACIA Duster 3 va fi totusi o masina extrem de interesanta, mai scumpa decat modelele care sunt vandute acum pentru romanii din tara, sau clientii din Europa, dar cu toate acestea, va fi mai mult ca sigur cautata de catre multi oameni.

Virgil Popescu: Schimbarile Oficiale de Ultim Moment pentru Milioane de Romani

Virgil Popescu a confirmat in mod oficial schimbarile oficiale de ultim moment care au fost decise pentru milioane de romani din toata tara, iar asta pentru ca vorbim despre decizii pentru independenta energetica a Romaniei, dar si pentru a oferi securitate energetica in regiunea noastra din Europa.

Virgil Popescu vorbeste despre faptul ca Romania vrea sa se orienteze dupa preturile gazelor in functie de preturile din Olanda, nu din Viena, unde exista prea multe gaze rusesti, dar in final e vorba de masuri menite sa ne aduca preturi mai mici pentru gazele naturale.

“Am explicat atât în discuțiile bilaterale cu doamna comisar european Kadri Simson, comisar european pe energie, cât şi cu directoarea generală a DG ENER, faptul că România este producător de gaze naturale. Suntem al doilea producător de gaze naturale și odată cu rezervele din Marea Neagră devenim un producător de gaze naturale care produce mai mult decât consumă și, evident, putem fi furnizori de securitate regională.

Când te gândești unde ai putea da, te gândești unde ai putea da în jurul țării tale, în așa fel încât să îți optimizezi costurile. Putem vorbi de Bulgaria, putem vorbi de Grecia, evident, putem vorbi de Ucraina, Republica Moldova, în primul rând, pentru că sunt frații noștri de peste Prut. Pe oriunde m-am dus și am discutat de importuri de gaze naturale, am discutat de gaze naturale pentru România și Republica Moldova.

Avem acea conductă de la Iaşi – Ungheni – Chișinău, prin care putem furniza gaze Republicii Moldova. Dar ceea ce trebuie să știm, noi până anul trecut nu puteam avea altă sursă alternativă de gaze naturale decât Federația Rusă. Din 2020 lucrăm la acest proiect.

La sfârșitul anului trecut a fost operaționalizată. Avem un coridor transbalcanic prin care putem aduce Gaze din Azerbaidjan, putem aduce LNG în porturile turcești, iar odată cu finalizarea interconectări între Grecia și Bulgaria, putem aduce inclusiv gaze naturale în porturile LNG din Grecia.

Costurile sunt în piață. Piața dictează, până la urmă, costurile. Evident că fiecare dintre noi nu vrem să ne mai reflectăm la hub-ul de la Viena. Hub-ul de Viena este clar invadat de gaze rusești. Când spun invadat, vorbesc inundat de gaze rusești, este un hub al gazelor rusești. Nu vrem să depindem de prețul și de tendințele de preț care sunt impuse de către gazul rusesc și ne uităm la hub-ul din Olanda, la TTF.

OMS: Avertisment pentru Intreaga Lume si Anuntul Privind Doza 4

0

OMS Avertisment Intreaga Lume Anuntul Doza 4

OMS avertizeaza intreaga lume in legatura cu faptul ca se joaca cu un foc care continua sa ne arda, facand referire la actuala situatie a infectarilor generate de catre Coronavirus la nivel global, criticand si producatorii de vaccinuri si medicamente impotriva COVID-19, spunand ca acestia fac profit record in timp ce oamenii mor.

OMS spune ca este inacceptabil ca aceste companii sa vanda medicamente la preturi mari in timp ce oamenii mor pentru ca nu si le permit, acesta fiind un esec moral al societatii in care traim, iar in 3 saptamani va avea loc o conferinta internationala la Geneva, unul dintre subiectele discutate fiind fix acesta.

OMS spune in legatura cu doza 4 ca datele de pana acum vin de la un singur tip de vaccin folosit pentru imunizare, dar si dintr-un numar limitat de tari care il folosesc, insa cu toate acestea, se confirma faptul ca vaccinarea cu a 4 doza, sau al doilea booster, ofera beneficii pe termen scurt pentru oameni.

OMS spune ca formele grave ale bolii pot fi evitate prin vaccinare cu doza 4 de vaccin, dar din cauza numarului redus de informatii care sunt disponibile pentru analiza in momentul de fata, nu poate fi trasa o concluzie clara, cel putin in ceea ce priveste protejarea persoanelor care nu sunt vulnerabile.

Ministrul Sanatatii: Hotarare de Ultima Ora Confirmata, Schimbari Importante in Romania

Ministrul Sanatatii Hotarare Ultima Ora Confirmata Schimbari Importante Romania

Ministrul Sanatatii a luat o extrem de importanta hotarare de ultima ora, care a si fost confirmata pentru milioane de romani din intreaga tara, iar asta pentru ca se va pune in aplicare masura schimbarii strategiei de vaccinare, iar mai jos aveti si modificarile care sunt asteptate.

Ministrul Sanatatii explica in nota de fundamentare a hotararii de Guvern pentru aceasta schimbare de strategie de ce este ea necesara in Romania, dar si ce fel de schimbari va aduce, astfel ca explicatiile de mai jos devin valabile pentru tot ce se intampla din 1 iulie.

“În contextul actual al situației epidemiologice determinate de virusul SARS COV 2, cu limitarea transmiterii comunitare și scăderea marcantă a numărului de cazuri de îmbolnăvire este necesară actualizarea strategiei de vaccinare astfel încât să se asigure în continuare accesul la vaccinare împotriva COVID-19, în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 în România.

Astfel, prin prezentul act normativ se stabileste un nou mecanism de coordonare a activităților de vaccinare la nivel național, atribuțiile Comitetului național de coordonare a activităților de vaccinare împotriva COVID 19, fiind preluate în intregralitate de către Ministerului Sănătății, în corelare cu activitățile derulate în cadrul Programului Național de vaccinare.

Având în vedere însă, că la nivelul centrelor de depozitare și distribuție a vaccinurilor împotriva COVID 19 organizate la nivelul spitalelor din subordinea Ministerului Apărării Naționale se află depozitate cantități semnificative de doze de vaccin care necesită depozitare la temperaturi de -20°C și respectiv de -80° C este necesară colaborarea în continuare între structurile Ministerului Sănătății și Ministerului Apărării Naționale, până la momentul epuizării stocurilor de vaccinuri.

Totodată, prin prezentul proiect de act normativ se stabilesc atribuțiile pentru fiecare minister sau instituție implicată în această etapă în procesul de vaccinare. În termen de 15 zile de la data prezentei hotârări de guvern, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) își va înceta activitatea.

Instrucțiunile elaborate de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) rămân în vigoare și vor fi actualizate în funcție de contextul epidemiologic și noile dovezi științifice de către MS prin INSP. Documentele aferente desfășurării activității CNCAV se predau pe bază de Proces verbal de predare-primire in termen de 15 zile de la data prezentei hotârâri, după cum urmează : Arhiva electronică și arhiva instrucțiunilor emise de CNCAV – către Ministerul Sănătății, Arhiva documentelor aferente corepondentei CNCAV – către Secretariatul general al Guvernului.”

BANCA Transilvania: Avertizarea URGENTA Transamia Clientilor din Toata Romania

BANCA Transilvania Avertizarea URGENTA Transamia Clientilor Toata Romania

BANCA Transilvania ii avertizeaza pe romanii din intreaga tara in legatura cu o serie de probleme extrem de serioase despre care toti clientii trebuie sa stie acum pentru ca ele se pot dovedi a fi extrem de serioase pentru toata lumea. Stiti deja ca BANCA Transilvania ne atentioneaza de ceva vreme in legatura cu fraudele, atat online, cat si offline, iar acum vorbim despre cateva dintre cele mai periculoase care le pun probleme foarte mari romanilor.

BANCA Transilvania vorbeste intr-o prima masura despre phishing una dintre cele mai raspandite si mai periculoase forme de fraude online, ea fiind bazata in principal pe email-uri, SMS-uri, sau mesaje de pe retelele de socializare. Aceste mesaje le spun oamenilor ca trebuie sa acceseze un website, care pare sa fie al bancii, dar e de fapt o clona, si ca trebuie sa-si introduca datele acolo pentru a nu avea conturile suspendate, de exemplu, iar BANCA Transilvaniane cere sa nu facem asta.

BANCA Transilvania: Avertizarea URGENTA Transamia Clientilor din Toata Romania

BANCA Transilvania ne avertizeaza inclusiv cu privire la fraudele care au in centru OLX, iar asta pentru ca prin aceasta platforma au fost pacalite multe persoane sa-si cedeze datele cardurilor bancare cu promisiunea de a primi bani pentru produse puse la vanzare. Exact precum alte banci, si BANCA Transilvania ne spune ca nu trebuie vreodata sa furnizam datele cardurilor pentru a primi bani de la cineva, iar asta e ceva care nu trebuie ignorat.

BANCA Transilvania ne aduce in atentie inclusiv problema clonarii cardurilor, acest lucruintamplandu-se in general la bancomate modificate, iar institutia financiara ne cere sa fim extrem de atenti la aceasta situatie serioasa. Nici mostenirile aparute din senin peste noapte nu sunt ceva care ar trebui sa ne pacaleasca, conform celor de la BANCA Transilvania, iar asta pentru ca de cele mai multe ori ele sunt nimic mai mult decat fraude.

BANCA Transilvania are pe website-ul sau  toate informatiile importante despre care ar trebui sa stim in legatura cu aceste tipuri de fraude extrem de periculoase, asa ca e important sa aveti in vedere toate aceste informatii acum.

Coronavirus Romania: Numarul Nou al Infectarilor Noi Raportate in 7 Mai 2022

Coronavirus Romania Numarul Nou Infectarilor Noi Raportate 7 Mai 2022

Coronavirus continua in aceasta perioada sa genereze probleme serioase nu doar in Europa, ci si pe alte continente de pe glob, in special in Asia, acolo unde exista foarte multe cazuri noi in aceasta perioada, insa in Romania situatia este complet diferita, numarul infectarilor ramanand la un nivel redus, ceea ce este o veste excelenta.

Coronavirus inca se raspandeste comunitar in Romania, dar numarul cazurilor noi este in continuare redus, ceea ce este o veste excelenta, astfel ca masurile de relaxare care au fost adoptate deja, nu vor disparea prea curand, ceea ce este perfect normal pentur tara noastra, si o masura care vine ca o veste foarte buna pentru noi.

La nivel global, pandemia de Coronavirus ar trebui sa intre intr-o faza de calmare in urmatoarele luni, dar asa cum am vazut deja anul trecut, nimic nu este sigur, mai ales ca OMS analizeaza in mod constant noi variante si tulpini care apar in diverse zone de pe glob, si care au potential de a genera probleme extrem de mari in intreaga lume.

“În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 590 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 140 mai puțin față de ziua anterioară. 68 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 78 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 947 cu 84 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 169 persoane, cu 2 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 169 pacienți internați la ATI, 152 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 59 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 6 mai puțin decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

PACIENȚI INTERNAȚI

DECESE

Până astăzi, 65.560 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 06.05.2022 (10:00) – 07.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (8 bărbați și 1 femeie), dintre care 3 decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 9 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de 9 pacienți decedați, 8 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacienții vaccinați care au decedat aveau vârsta cuprinsă între 70-79 de ani.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.313 teste RT-PCR (2.528 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.785 la cerere) și 11.352 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.018.523 teste RT-PCR și 9.808.768 teste rapide antigenice.”

Adrian Marinescu: Anuntul de Ultima Ora Transmis pentru Toti Romanii

Adrian Marinescu le vorbeste milioanelor de romani din intreaga tara despre o problema care a speriat foarte multa lume in ultimele saptamani, iar asta pentru ca unii dintre voi stiti deja despre atentionarea privind hepatitata misterioasa de cauza necunoscuta, iar doctorul clarifica asta.

Adrian Marinescu spune ca nu exista pana acum vreo confirmare a faptului ca aceste cazuri ar avea la baza un adenovirus, dar si ca situatia nu este in dinamica, adica numarul de cazuri noi nu creste, dar inca e nevoie de date.

“Eu cand am auzit ca e vorba despre ceva “misterios”, nu m-am gandit la hepatita, m-am gandit la altceva, dar in niciun caz la hepatita, hepatita este inflamatia ficatului, e misterioasa, care e misterul ? E imbracata in mister ? Pe urma s-a schimbat, si s-a spus ca e de cauza necunoscuta, dar daca e in discutie un adenovirus, atunci nu mai e de cauza necunoscuta.

Daca ne uitam la stiri, ele spun ca in Marea Britanie au fost o serie de cazuri, dintre cazurile de acolo, si in general din lume unde au fost cateva sute, cele mai multe au fost forme usoare, cati au avut intr-adevar probleme ? 17 copii din toata lumea, un deces si inca 16, dintre cei 17 care a fost numitorul comun ? Avem garantia ca a fost un adenovirus, un anumit tip de adenovirus ?

Categoric nu se stie, si informatia cand vine ne spune ? Sunt 17 grave, si iti spune, intr-un numar foarte mic din cele 200, 11 sau 15, s-a gasit si un adenovirus, dar stim sigur ca acel adenovirus este subtipul acela care a dat la toti aceeasi afectare hepatica ? Raspunsul este ca nu stim. Stim sigur ca acei copii n-aveau un sistem imunitar cu probleme ? Raspunsul e… n-avem date.

Daca legam toate aceste date, aceasta hepatita misterioasa este infectioasa ? Este ceva ce se transmite ? Ca altfel nu m-ar interesa. Primul caz din Romania, care sigur ca e un caz dramatic, are vreo legatura ? Fiind o boala genetica, nu exista confirmarea, si inainte de a se sti ca e boala Wilson nu era confirmata cu vreun adenovirus, sau vreo alta sursa misterioasa.

Un aspect important, au ramas cazurile prezentate, alea in numar de 17 severe, si mai putin de cateva sute, in ultima saptamana nu a crescut numarul, ceea ce demonstreaza ca a fost o situatie la un moment dat, si ca nu e in dinamica, pentru ca daca era in dinamica, aveam 2.000 de cazuri acum.”

Comisia Europeana Acorda un Nou Ajutor Financiar Republicii Moldova

Comisia Europeana Acorda Nou Ajutor Financiar Republicii Moldova

Comisia Europeana a anuntat ca un nou ajutor financiar va fi acordat Republicii Moldova in perioada urmatoare, comunitatea europeana incercand sa ajute tara in fata presiunii uriase pe care o resimte din cauza razboiului din Ucraina in ultimele luni.

52 de milioane de euro vor fi alocate de catre Comisia Europeana suplimentar fata de alte sume alocate deja Republicii Moldova, astfel ca banii ar trebui sa ajute tara sa isi asigure in viitor aderarea la Uniunea Europeana.

“Uniunea Europeană va mobiliza o sumă suplimentară de 52 de milioane EUR pentru Republica Moldova 🇲🇩, destinată promovării rezilienței, redresării și reformelor pe termen lung.

Acest sprijin suplimentar se adaugă celui actual pe care UE l-a acordat Moldovei în contextul crizei, și anume:

  • 53 de milioane EUR ca sprijin bugetar;
  • 150 de milioane EUR în cadrul Programului de asistență macrofinanciară
  • 13 milioane EUR sub formă de asistență umanitară
  • 15 milioane EUR pentru a sprijini procesarea în condiții demne și eficiente a cererilor refugiaților
  • 15 milioane EUR pentru a sprijini Misiunea UE de asistență la frontieră (EUBAM)”

Ce Atributii are DSU Romania si Cum S-au Schimbat in Anul 2020

Ce Atributii are DSU Romania Cum S-au Schimbat Anul 2020

DSU Romania a publicat mesajul de mai jos intr-o incercare de a ne arata cum au evoluat atributiile sale din anul infiintarii si pana in momentul de fata, iar asta pentru ca in cursul anului 2020 a fost adoptata o noua lege care a modificat unele dintre atributiile institutiei.

DSU Romania a facut in ultima perioada o serie de informari pentru a le spune oamenilor cum functioneaza, iar asta din cauza numeroaselor informatii care au aparut in ultima vreme, si pe care conducerea institutiei le considera a nu chiar atat de corecte.

“În următoarea perioadă vom încerca să prezentăm succint cele mai relevante acțiuni pe care DSU, alături de structurile aflate în coordonare, le-a întreprins în scopul de a forma, perfecționa și consolida ceea ce astăzi numim sistem integrat de urgență.

Realizăm aceste infograme, dat fiind faptul că în ultima perioadă au apărut informări eronate în spațiul public referitoare la activitatea noastră, mai precis pe tema atribuțiilor noastre pe linia asistenței medicale de urgență.

Departamentul pentru Situații de Urgență, încă de la înființare, în 2014 are atribuții clare, reglementate prin actele normative aflate în vigoare, pe linia asistenței medicale de urgență‼️

Coordonarea operațională a medicinei de urgență este realizată de DSU, încă din 2014!”

Alexandru Rafila: Anuntul de Ultima Ora cu Noi Decizii Importante pentru Romani

Alexandru Rafila Anuntul Ultima Ora Noi Decizii Importante Romani

Alexandru Rafila transmite printr-un anunt de ultima ora o noua decizie foarte importanta pe care a luat-o chiar in cursul acestei zile, iar asta pentru ca ministrul Sanatatii s-a intalnit cu amabsatorul republicii Coreea de Sud pentru a discuta despre colaborarea privind pandemia Coronavirus.

Alexandru Rafila a spus ca Romania i-a donat Coreei de Sud 450.000 de doze de vaccin, dar si ca a vandut 1.4 milioane de doze de vaccin Pfizer, in timp ce noi am cumparat teste rapide antigen, insa asta nu e tot pentru ca a dezvaluit si discutiile avute cu liderii sindicali ai serviciului de ambulanta din Romania.

“Colaborare româno-coreeană în domeniul Sănătății. Prof.univ.dr. Alexandru Rafila s-a întâlnit astăzi, 06.05.2022 cu E.S. Rim Kap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România. Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea dintre cele două state pentru combaterea pandemiei cauzate de COVID-19, dar și despre campania de vaccinare împotriva SARS-Cov-2.

În acești ani, cele două state s-au sprijinit reciproc în lupta pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. România a donat Republicii Coreea un număr de 450 000 de doze de vaccin Moderna și i-a vândut peste 1,4 milioane de doze de vaccin Pfizer, în timp ce Coreea a furnizat României teste antigen rapide pentru depistarea cazurilor de SARS-Cov-2.

În timpul întâlnirii, ministrul Sănătății a subliniat necesitatea dotării laboratoarelor de sănătate publică cu echipamente de biologie moleculară de tip diagnostic. În acest context, s- a convenit asupra organizării unor întâlniri între reprezentanții din domeniu ai celor două state pentru schimb de experiență, în vederea obținerii unor rezultate concrete.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a insistat asupra nevoii de menținere a unei baze tehnice moderne în cadrul serviciului de ambulanță, pentru a putea fi acordate servicii medicale de calitate. Ministerul Sănătății va întreprinde pașii administrativi necesari pentru semnarea contractului subsecvent pentru anul 2022 a achiziției de ambulanțe din contractul-cadru multianual contractat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au prezentat rezultatul referendumului din serviciile publice de ambulanță, privitor la respectarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 95/2006 privind coordonarea serviciilor publice de ambulanță de către departamentul de specialitate al Ministerului Sănătății. Potrivit rezultatelor referendumului, din cei 7.924 de angajați care s-au exprimat, 7.833 au votat pentru rămânerea în coordonarea Ministerului Sănătății. Conducerea Ministerului Sănătății și reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au decis încheierea unui protocol de colaborare, în vederea dezvoltării, profesionalizării și consolidării serviciilor de ambulanță.”

Guvernul Romaniei: Intanirea dintre Ionel Ciuca si Presedintele Lituaniei

0

Guvernul Romaniei Intanirea Ionel Ciuca Presedintele Lituaniei

Guvernul Romaniei a anuntat intalnirea de astazi dintre Prim-ministrul Nicolae Ciuca si Presedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, cei doi abordand o serie de subiecte importante pentru tara noastra, ele avand in centru impactul pe care razboiul din Ucraina l-a avut in ultimele doua luni de zile, din pacate.

“Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, convorbiri cu președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda, aflat în vizită oficială în România.

Discuțiile s-au axat asupra situației din Ucraina, impactului asupra sectorului energetic european și importanței implementării comune a sancțiunilor la adresa Rusiei.

Premierul a confirmat contribuția României la securitatea Flancului Estic al NATO, inclusiv prin participarea la misiunea de poliție aeriană a Alianței în zona baltică, începând cu 2023.

Cei doi demnitari au subliniat, în acest context, că statele membre UE trebuie să diversifice rapid sursele de energie pentru eliminarea dependenței energetice a Uniunii și să lucreze pentru implementarea de soluții care să amelioreze conectivitatea.

Prim-ministrul Ciucă a prezentat experiența României în sectorul energiei nucleare, arătând disponibilitatea cooperării în domeniu cu Lituania.

De asemenea, țara noastră este interesată să beneficieze de experiența recentă a Lituaniei în pregătirea aderării la OCDE, precum și de colaborarea în sectorul tehnologiei financiare.

Premierul României a menționat că Republica Moldova necesită sprijin financiar în vederea gestionării crizei umanitare și pentru a își consolida securitatea energetică.

Totodată, șeful Executivului a pledat în favoarea susținerii cererilor de aderare la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei.”

Virgil Popescu: Doua Masuri de Ultim Moment Confirmate Oficial Romanilor

Virgil Popescu Doua Masuri Ultim Moment Confirmate Oficial Romanilor

Virgil Popescu a facut doua anunturi importante cu privire la Romania, dar si la milioanele de romani din toata tara care asteptau masurile care au menirea de a duce la cresterea generarii de energie electrica in tara, si implicit la o eventuala scadere a preturilor la energie electrica.

Virgil Popescu vorbeste mai jos despre semnarea unui tratat cu Bulgaria pentru un proiect special gandit pentru generarea de energie din surse regenerabile, dar si despre noi investitii care vor fi facute in Romania prin programul de investitii Anghel Sligny, adoptat de catre Guvern in 2021.

“Împreună cu ministrul Alexander Nikolov am semnat astăzi “Declarația de sprijin Bulgaria-România pentru proiectul intitulat Cross-Border Renewable Generation Deployment (BG-RO Cross-ReGen)”. Documentul prevede că Ministerul Energiei din România și Ministerul Energiei din Bulgaria vor colabora în procesul de dezvoltare accelerată și integrare transfrontalieră a potențialului crescut de producție a energiei din surse regenerabile, identificate în regiunile din nordul Bulgariei și sudul României.

Sub egida Summit-ului Inițiativei Trei Mări, care a avut loc la Sofia, în iulie 2021, am lansat discuțiile privind consolidarea cooperării bilaterale prin proiecte transfrontaliere de generare de energie regenerabilă, care acum se materializează în aceastră colaborare.

Operatorii de Sisteme de Transport (TSO), ESO EAD și TRANSELECTRICA S.A., care fac parte din Piața Internă de Electricitate (IEM) a UE și din Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport de Energie Electrică (ENTSO-E), vor colabora pentru a pune în funcțiune și pentru a operara infrastructura adecvată de transport a energiei din surse regenerabile.

De asemenea, prin semnarea Declarației de sprijin cu țara vecină se reliefează parteneriatul consolidat între România și Bulgaria la nivel politic și economic. Atât România, cât și Bulgaria, ca parteneri strategici și state vecine, împărtășesc mai multe interese comune, în special în sectorul energetic.

Investim în dezvoltarea comunităților locale! A fost finalizată repartizarea pe județe a sumelor alocate prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”. Județului Mehedinți i-a fost alocată suma de 536.740.271 lei pentru proiecte de apă și canalizare și suma de 715.653.694 lei pentru drumuri și poduri. Suma totală este de 1.252.393.965 lei.”

WhatsApp: Schimbarea INCREDIBIL de Buna Confirmata OFICIAL pe iPhone, Android

WhatsApp Schimbarea INCREDIBIL Buna Confirmata OFICIAL iPhone, Android 512 oameni grupuri

WhatsApp a pregatit in secret una dintre cele mai importante schimbari pe care utilizatorii din intreaga lume le vor aprecia cu siguranta in telefoanele iPhone si Android, ea venind dupa o foarte lunga perioada de asteptare. Vorbim despre ceva care nu prea mai parea a fi posibil pentru implementare, dar ceva care intr-un final ajunge sa fie oferit pe iPhone si Android, mai exact WhatsApp permite adaugarea a 512 persoane in grupuri.

WhatsApp face aceasta schimbare cu o dublare, practic, a numarului de persoane care pot fi adaugate intr-un grup de conversatii, ceea ce ar putea face lucrurile mult mai complicate pentru conversatiile pe care le avem in grupuri. Adaugarea a 512 persoane intr-un grup de conversatii va face deasemenea si mult mai usoara distributia de informatii false in cadrul acestor grupuri, iar WhatsApp inca nu a implementat masuri pentru asta.

WhatsApp: Schimbarea INCREDIBIL de Buna Confirmata OFICIAL pe iPhone, Android

WhatsApp Schimbarea INCREDIBIL Buna Confirmata OFICIAL iPhone, Android 512 oameni grupuri conversatii

WhatsApp a anuntat in mod oficial aceasta schimbare chiar in cursul zilei de ieri, prin intermediul unui anunt publicat pe website-ul sau, deci schimbarea va fi lansata in mod sigur pentru noi toti, chiar daca va mai dura putin pana cand o vom avea. Avand in vedere ca modificarea este una importanta, e cel mai probabil ca WhatsApp sa lanseze o actualizare pentru aplicatia dedicata iPhone si Android pentru a putea beneficia de tot.

WhatsApp a anuntat in cursul zilei de ieri inclusiv alte schimbari importante pentru iPhone si Android, principala dintre ele fiind includerea reactiilor pentru mesaje, inclusiv cand vine vorba despre cele publicate in cadrul grupurilor. Optiunea de a trimie fisiere care au dimensiunea maxima de 2 GB este deasemenea o masura foarte importanta pe care WhatsApp a decis sa o implementeze, asa ca ramane de vazut cand le vom avea pe toate.

WhatsApp nu lucreaza doar la aceste schimbari oficiale pe care ni le-a anuntat, ci si la o serie de schimbari importante pe care inca nu le-a dezvaluit pentru noi, iar si acele vor veni in viitorul nu foarte indeparatat pentru miliarde de oameni cu iPhone si Android.

OMS Atentioneaza Oamenii din Intreaga Lume, Mesajul Transmis

0

OMS Atentioneaza Oamenii Intreaga Lume Mesajul Transmis

OMS le vorbeste oamenilor din intreaga lume despre motivele in baza carora ar trebui sa se vaccinze impotriva COVID-19, iar asta deoarece vaccinurile actuale ofera o protectie mare impotriva bolilor grave si a decesului, lucru care a fost confirmat in repetate randuri in cei ultimul an de zile.

OMS le recomanda oamenilor din intreaga lume sa aiba incredere in vaccinurile actuale si sa accepte imunizarea pentru a fi in siguranta, iar asta pentru ca aceasta este in momentul de fata singura solutie care poate salva vieti, fara a fi necesare cantitati mari de medicamente pe paturile de terapie intensiva.

“Vaccinurile împotriva COVID-19 oferă o protecție puternică împotriva bolilor grave și a decesului cauzate de Omicron.”

Sorin Cimpeanu: Decizia de Ultim Moment pentru Toate Scolile Romaniei

Sorin Cimpeanu Decizia Ultim Moment Toate Scolile Romaniei

Ministrul Educatiei i-a anuntat pe milioanele de elevi din intreaga tara despre una dintre noile schimbari foarte importante pe care vrea sa le faca in cursul anilor urmatori in toate scolile, mai exact vrea sa sustina introducerea sahului printre materiile care vor fi studiate in cadrul scolilor.

Ministrul Educatiei spune ca si-a asumat introducerea acestei discipline printre cele pe care elevii le vor putea studia in scolile din Romania, o masura extrem de interesanta, care mai mult ca sigur va fi benefica, si care va avea destui elevi care vor fi interesati de ceea ce le poate fi oferit de catre ea.

“Unii dintre cei mai buni șahiști ai lumii sunt prezenți astăzi la București, alături de multiplul campion mondial Garry Kasparov, pentru prima din cele 9 runde ale Grand Chess Tour 2022. Am fost bucuros și onorat să fac prima mutare în partida dintre Ian Nepomniachtchi (challenger-ul la titlul mondial în anul 2021) și românul Bogdan Deac  – primul jucător al României la ora actuală (Top 100 mondial).

Bogdan Deac a obținut titlul de mare maestru internațional la vârsta de numai 14 ani, devenind, la vremea respectivă, cel mai tânăr mare maestru din lume. Un model de reușită pentru tineri în șah, Bogdan Deac a obținut titlul de campion național de seniori, deși încă era junior.

Felicit Federația Română de Șah și președintele – dl. Vlad Ardeleanu – pentru implicarea în organizarea acestui eveniment, dar mai ales pentru parteneriatul cu Ministerul Educației, prin care, începând cu anul 2021 promovăm Programul “Educație prin Șah în învățământul preuniversitar”.

În acest fel șahul, un veritabil instrument didactic, va ajuta la dezvoltarea armonioasă a elevilor români. Atractivitatea de care se bucură acest program în rândul elevilor și profesorilor români este absolut impresionantă și merită toată susținerea Ministerului Educației.

Văzând nivelul de implicare al lui Garry Kasparov pentru susţinerea şahului, mi-am asumat şi eu introducerea acestei discipline în şcoli. Mă impresionează atractivitatea foarte mare pe care şahul o are în rândul elevilor şi profesorilor, chiar şi în această epocă în care IT-ul a prins multă putere. Ministerul Educaţiei are de gând să susţină promovarea şahului în şcolile româneşti.”

Netflix: Noi Probleme MAJORE pentru Platforma de Streaming Video

Netflix Noi Probleme MAJORE Platforma Streaming Video

Netflix inca este cea mai mare platforma de streaming video la cerere, in ciuda faptului ca in cursul trimestrului anterior a pierdut 200.000 de abonati in loc sa atraga cetava milioane, asa cum s-a intamplat in trimstrele anterioare. Netflix are acum probleme cu actionarii care au detinut actiuni de la finalul anului 2021 si pana in prima parte a anului 2022, acestia acuzand compania ca le-a dezvaluit date false cu privire la motivele plecarii abonatilor din platforma.

Netflix este acuzata ca nu le-a dezvaluit actionarilor sai faptul ca abonatii pleaca din platforma din cauza “partajarii parolelor pentru conturi”, dar si a competitiei generate de catre alte platforme de streaming video la cerere. Realitatea este ca numarul de abonati pe care Netflix i-a pierdut in 3 luni de zile este infim in comparatie cu cele peste 200 de milioane de abonati care folosesc platforma in momentul de fata, dar actionarii s-au speriat de pierdere.

Netflix: Noi Probleme MAJORE pentru Platforma de Streaming Video

Netflix trebuie sa se apere in acest proces nou intentat de catre actionarii sai, iar asta pentru ca pretul actiunilor a scazut cu 35% dupa anuntul companiei americane, capitalizarea sa bursiera scazand deasemenea cu 50 de miliarde de dolari. Netflix nu a spus prea multe in legatura cu ceea ce se intampla cu acest proces, dar departe de ochii lumii a ales sa pregateasca o serie de masuri pentru a reduce costurile de functionare ale intregii companii in perioada urmatoare.

Netflix a redus inclusiv finantarile pentru multe productii importante pe care intentiona sa le lanseze, iar asta pentru ca economiseste sute de milioane, sau chiar miliarde de dolari, cu aceasta decizie. Desigur ca Netflix pregateste si masura interzicerii partajarii parolelor intre utilizatori, o masura extrem de serioasa care mai mult ca sigur va supara foarte multa lume, ceea ce ar putea duce la un alt exod de abonati, dar macar va reduce costurile de functionare.

Netflix a creat o platforma de streaming la cerere care s-a dovedit a avea foarte mare succes, astfel ca e de asteptat sa gaseasca si solutiile potrivite pentru a continua la fel cum a facut-o pana acum, avand si foarte mare succes.

Ministrul Apararii: Ingrijorare de Ultim Moment Legata de Razboiul din Ucraina

Ministrul Apararii Ingrijorare Ultim Moment Razboiul Ucraina

Ministrul Apararii ii informeaza pe milioanele de romani din intreaga tara in legatura cu o situatie ingrijoratoare legata de razboiul din Ucraina, iar asta pentru ca tara noastra se uita cu atentie la ce se intampla din punct de vedere al avansurilor Rusiei spre gurile Dunarii, dar si Republica Moldova.

Ministrul Apararii afirma ca se uita cu atentie la ceea ce se intampla in aceasta situatie, dar ca deocamdata nu trebuie sa ne temem despre vreun conflict armat in Republica Moldova, sansele fiind mici, tara avand totusi nevoie de sustinere umanitara, dar si pentru integrare europeana in aceasta perioada.

“Sigura ca nu este o perspectiva care sa ne lase reci, sau care sa ne faca sa fim linistiti, insa sunt putine sanse, asa cum spunea si presedintele Romaniei, sa vedem un conflict in aceasta zona, gurile Dunarii, sau Republica Moldova. Cred ca nevoia pe care o are Moldova acum este de ajutor umanitar si de ajutor pentru integrarea europeana.

Acesta este cel mai important lucru, mai putin decat ajutorul militar in acest moment, pentru ca nu exista o agresiune cu caracter militar. Pe de alta parte, faptul ca Rusia este aproape de gurile Dunarii, si daca ne gandim la posibila dezvoltare spre Odesa, si incoace, oricum se afla pe Insula Serpilor, si inca nu s-a transat acolo batalia, sunt 22 de mile marine pana la granita maritima a Romaniei.

Inseamna ca interesele noastre de securitate in Marea Neagra sunt afectate in acest moment, si evident ca suntem ingrijorati, iar asta evident ca ne pune in situatia de a discuta… am fost cu mai multi ministri ai apararii la Mihail Kogalniceanu, majoritatea acestora din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, Italia, au aratat ca ingrijorarea noastra e una fireasca, si ca avem dreptate de data aceasta.

S-au aratat bineinteles ingrijorati si de faptul ca Marea Neagra nu este deschisa de fapt circulatiei internationale. Stiti ca exista Conventia de la Montreux care este legata numai de statele riverane, de un timp mai mic de stationare in Marea Neagra, si ce tip de nave pot intra.

Grupul de lupta de la Mihail Kogalniceanu, cel care a venit prin Comandamentul European al Fortelor Armate ale NATO, condus de Franta, este complet, avem 500 de militari francezi, avem 300 de militari belgieni, avem si olandezi, cred ca acest grup va fi completat si de militari portughezi.”

ING Bank: Informarea URGENTA Transmisa pentru Clientii Romani

ING Bank Informarea URGENTA Transmisa Clientii Romani

ING Bank ii informeaza pe clientii din toata Romania in mod urgent in legatura cu o decizie pe care a luat-o, si pe care o va pune in aplicare in cursul acestei zile, iar asta pentru ca vorbim despre faptul ca banca vrea sa faca o serie de lucrari de mentenanta. ING Bank a publicat direct pe website-ul sau informatia conform careia va incepe sa puna in aplicare o serie de lucrari de mentenanta pentru serviciile pe care le ofera pentru clienti, teoretic fara impact mare.

ING Bank spune ca servicii non-critice ale platformelor sale de internet si mobile banking, sau plati si retrageri de bani, vor fi afectate de catre aceste lucrari de mentenanta, ele putand fi indisponibile in aceasta perioada pentru clienti. ING Bank ne transmite faptul ca tranzactiile cu cardul si transferurile de bani ar trebui sa se faca fara probleme in cursul acestei dupa-amiezi, asa ca din acest punct de vedere nu ar trebui sa existe probleme.

ING Bank: Informarea URGENTA Transmisa pentru Clientii Romani

ING Bank Informarea URGENTA Transmisa Clientii Romani lucrari reparatii

ING Bank nu efectueaza foarte des lucrari de mentenanta de acest gen pentru serviciile pe care le ofera clientilor din toata Romania, astfel ca nu se intampla foarte des sa fie ceva indisponibil pentru cei care se bazeaza pe aceste servicii. In mod normal n-ar trebui sa avem probleme in ceea ce priveste folosirea serviciilor online ale ING Bank, dar cum orice este posibil, e bine sa aveti bani la indemana daca va aflati prin oras.

ING Bank spune ca va efectua aceste lucrari de mentenanta intre orele 20:00 – 23:00, adica fix atunci cand oamenii sunt in oras pentru a manca, sau a se distra, deci daca vor exista dificultati cu platile, va fi destula lume nemultumita. In aceste conditii, e bine sa fiti pregatiti, si sa nu fiti luati prin surprindere in situatia in care ING Bank intampina mai multe dificultati decat preconizeaza, si mai multe servicii vor fi disponibile pentru noi.

ING Bank are pe website-ul sau informatii detaliate cu privire la ceea ce se intampla in aceasta perioada din punct de vedere, asa ca puteti afla acolo tot ceea ce ar trebui sa stiti pentru a nu avea probleme foarte mari in utilizarea serviciilor.

Resigilate la eMAG cu Preturi de la 4 LEI pentru Toata Romania

Resigilate eMAG Preturi 4 LEI Toata Romania

eMAG incepe acest weekend cu un anunt extrem de important pentru clientii din toata tara, iar asta pentru ca a decis sa le ofere romanilor posibilitatea de a cumpara resigilate la preturi de la numai 4 LEI in momentul de fata, iar dupa cum puteti vedea, exista foarte multe oferte in aceasta pagina de care putem profita.

eMAG are mii de produse resigilate disponibile pentru clientii din toata Romania care sunt dornici sa profite de tot ceea ce este oferit, reducerile fiind disponibile pentru produse care au fost cumparate si returnate de catre clienti, insa nu inainte de a fi verificate pentru a se asigura calitatea pe care ele o ofera pentru clienti.

eMAG vinde toate aceste produse la preturi speciale despre care oricine ar trebui sa stie, iar asta pentru ca in general vorbim despre produse care sunt foarte cautate, de la telefoane, tablete, laptop-uri, televizoare, diverse alte produse electronice, insa inclusiv accesorii de imbracaminte, si nu numai, totul in aceasta pagina.

eMAG are in categoria de resigilate produse din cam toate categoriile in care vinde cate ceva, astfel ca e improbabil sa nu gasim ceea ce ne-ar interesa sa cumparam, iar asta pentru ca exista destule produse vandute de catre magazinul online care ajung in categoria de resigilate dupa ce sunt returnate.

eMAG are deasemenea in acest weekend multe alte promotii speciale de care ar trebui sa profite oricine, daca este interesat, astfel ca trebuie doar sa va uitati cu atentie printre promotiile disponibile si sa alegeti ceea ce va intereseaza in functie de banii pe care vreti sa ii cheltuiti in momentul de fata.

Andrei Baciu: Deciziile de Ultim Moment cu Masurile Importante in Romania

Andrei Baciu Deciziile Ultim Moment Masurile Importante Romania

Andrei Baciu le vorbeste romanilor din toata tara astazi si le transmite inclusiv o atentionare despre care ei trebuie sa stie acum, pentru ca aduce in discutie o situatie care poate deveni problematica, iar asta pentru ca vaccinarea la medicii de familie este facuta in baza anumitor conditii favorabile.

Andrei Baciu spune ca a fost luat in calcul inclusiv un scenariu nefavorabil in baza caruia aparitia unor noi tulpini ale Coronavirus ar putea genera modificari pentru procesul in baza caruia se face vaccinarea la medicii de familie din toata Romania, aceasta schimbare majora fiind pregatita din 1 iulie.

“O altă chestiune distinctă este cea referitoare la vaccinul COVID-19, la SARS-CoV-2 şi la percepţia generală referitoare la aceste două elemente. Şi la impactul fenomenului de fake news asupra acestor două chestiuni, mai ales în mediul online. Până la urmă, informaţiile false au dus la decizia unor oameni de a nu se vaccina. Discuţia e foarte amplă.

Din păcate, sunt câteva zeci de mii de oameni care au pierdut lupta cu SARS-CoV-2, unii neavând oportunitatea de a se proteja şi prin vaccinare.Este extrem de important să avem acces la informaţii corecte şi complete, indiferent dacă aceste informaţii ne sunt sau nu favorabile.

Eu m-aş uita la două lucruri: la ce s-a întâmplat în trecut cu pandemiile şi avem suficient de multe date să vedem o traiectorie generală. Lucru care s-a suprapus cumva şi pe situaţia pe care am trăit-o în ultimii ani. Au fost momente epidemiologice mult mai intense, dar care au avut un trend descrescător în special la nivel de mortalitate, pentru că acolo este lucrul cel mai dificil.

Din punct de vedere ştiinţific, medical, este mult mai periculoasă o tulpină care are o infecţiozitate mare, în comparaţie cu o tulpină care are o contagiozitate mare şi infecţiozitate scăzută. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă diferenţa dintre Delta şi Omicron, în sensul că Delta avea un impact mult mai mare cu mult mai multe decese şi nu era mai transmisibilă.

Din această perspectivă, fatalitatea şi impactul asupra oamenilor erau mult mai grave faţă de o tulpină mai uşor tolerată de organismul uman şi care, chiar dacă se răspândeşte mai rapid, ajută la dobândirea unei imunităţi atât timp cât impactul asupra organismului este unul uşor sau mediu. Un scenariu nefavorabil ar fi o eventuală reapariţie a unei tulpini, aici lucrurile pot să capete orice fel de variabilitate. Nimeni nu poate exclude un astfel de scenariu.”

DIGI Romania: Notificarea IMPORTANTA a Deciziei luate Exclusiv pentru Clienti

DIGI Romania Notificarea IMPORTANTA Deciziei Exclusiv Clienti

DIGI Romania a publicat astazi un anunt de ultima ora de care sunt vizati chiar toti clientii sai din toata Romania, si vorbim despre o informare foarte importanta care ar trebui sa fie cunoscuta de catre ei deoarece le aduce beneficii majore. Mai exact, cei de la Kaufland anunta pentru clientii din toata Romania 7 zile cu reduceri si oferte speciale care vor fi disponibile pe website-ul DIGI Romania exclusiv pentru cei care-I folosesc serviciile in tara.

DIGI Romania spune ca va oferi reduceri de 50% timp de 6 luni pentru abonamentele pe care le putem crea pentru serviciile pe care le ofera in Romania, adica spus altfel, 3 luni de gratuitate pentru abonamente pe o perioada de valabilitate de 24 de luni. Cei de la DIGI Romania ii obliga pe clientii care vor sa profite de oferte de acest gen sa incheie contracte care au o perioada de valabilitate de 24 de luni de zile, si sa le tina active.

DIGI Romania: Notificarea IMPORTANTA a Deciziei luate Exclusiv pentru Clienti

DIGI Romania Notificarea IMPORTANTA Deciziei Exclusiv Clienti reduceri servicii

DIGI Romania nu spune asta, insa in mod teoretic toate serviciile sale de internet, televiziune, telefonie, ar trebui sa fie incluse in aceasta promotie speciala pentru clientii care sunt dornici sa profite de oferte. Vorbim despre oricare dintre clientii DIGI Romania, indiferent despre ce serviciu au, sau ce serviciu nou vor sa contracteze, deci nu conteaza daca e vorba despre serviciu nou, sau upgrade, promotia fiind valabila pentru toata lumea.

DIGI Romania spune ca ofertele sale speciale se aplica inclusiv pentru extraoptiunile care sunt disponibile pentru serviciile pe care le are, deci inclusiv in cazul lor este oferita aceasta reducere de 50% pentru o perioada de 6 luni de zile. Vorbim aici in principal despre cele de televiziune, chiar daca mai exista si unele pentru telefonie, dar DIGI Romania vrea sa se asigure ca toti clientii sai au parte de o campanie dedicata care sa le rasplateasca fidelitatea.

DIGI Romania va desfasura aceasta campanie pentru o perioada limitata de timp in Romania, asa ca trebuie sa profitati de tot cat este disponibil, inainte s adispara complet, ea urmand a incepe in cursul zilei de luni, 9 mai 2022.

Kaufland: Clientii Informati OFICIAL, ce NU Stiau foarte Multi Romani

Kaufland Clientii Informati OFICIAL NU Stiau Multi Romani card fidelitate

Kaufland a luat si pus in aplicare o decizie foarte importanta care ii vizeaza pe clientii sai din toata Romania, iar asta pentru ca vorbim despre ceva care este benefic pentru clientii din toata tara, dar asta numai daca ei au un Kaufland Card. Stiti deja ca oricare dintre romanii care cumpara produse din cadrul magazinelor Kaufland isi pot face un card de fidelitate Kaufland Card pentru a beneficia de promotii speciale, si nu numai.

Kaufland a creat acest card de fidelitate de foarte multa vreme, si oricine poate profita de ceea ce ofera el, astfel ca nu trebuie decat sa mergeti in oricare dintre magazine pentru a il face rapid, si a beneficia de ofertele speciale care sunt disponibile pentru noi. Cei de la Kaufland spun ca folosit in tandem cu aplicatia sa pentru iPhone si Android, acest Kaufland poate sa ne aduca reduceri personalizate in baza cumparaturilor pe care le facem.

Kaufland: Clientii Informati OFICIAL, ce NU Stiau foarte Multi Romani

Kaufland Clientii Informati OFICIAL NU Stiau Multi Romani card digital fidelitate

Kaufland are o sectiune speciala in cadrul aplicatiei sale prin care putem vedea promotiile pesonalizate care sunt create in baza cumparaturilor pe care le facem noi, iar vestile sunt grozave, pentru ca putem beneficia de foarte multe. Aceste oferte personalizate despre care cei de la Kaufland ne vorbesc nu sunt disponibile pentru oricare dintre clienti, ci doar despre cei care au si un Kaufland Card facut deja pentru cumparaturile din magazine.

Kaufland stie foarte bine cat de important este acest Kaufland Card pentru toti cei care vor sa profite de preturi speciale in aceasta perioada, asa ca merita, fara discutie, sa il aveti in vedere pentru cumparaturi la preturi foarte bune. Intr-o perioada in care preturile pentru foarte multe produse au crescut foarte mult, ceea ce face Kaufland pentru clientii romani este cu adevarat interesant, si merita sa fie in atentia foarte multor oameni.

Kaufland are pe website-ul sau foarte multe informatii cu privire la Kaufland Card, iar aplicatia lantului de magazine poate fi descarcata direct din App Store si Google Play Store, iar doar de acolo este important sa o instalati pentru a nu risca sa va infectati telefoanele cu malware.

Anuntul de la Ministrul Sanatatii cu Masurile de Ultima Ora Confirmate in Romania

Anuntul Ministrul Sanatatii Masurile Ultima Ora Confirmate Romania

Ministrul Sanatatii a publicat un anunt foarte important care priveste toata Romania in momentul de fata, iar asta pentru ca a confirmat in mod oficial faptul ca a avut o discutie cu reprezentantii mai multor sindicate ale serviciului de Ambulanta din Romania pentru a le asculta doleantele.

Ministrul Sanatatii explica mai jos si ceea ce a fost discutat in cadrul acestei intalniri, una importanta din punct de vedere al ascultarii doleantelor celor care au participat, dar si unele dintre masurile care urmeaza sa fie luate pentru a rezolva problemele care au fost aduse in atentia conducerii ministerului.

“În cursul zilei de joi, 5 mai 2022, ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, Asociației Serviciilor de Ambulanță din România, membri ai Comisiei de Medicină de Urgenţă şi Dezastre a Ministerului Sănătăţii.

În cadrul întâlnirii s-a realizat o trecere în revistă a situației medicinei de urgență din România, cu accent asupra rolului esențial pe care-l au Serviciile județe de ambulanță (SAJ) și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). Ținând cont de faptul că peste 90% din intervențiile medicale de urgență prespitalicești la nivel național sunt furnizate de SABIF/SAJ-uri, ministrul Sănătății a argumentat necesitatea unei schimbări de abordare, fiind nevoie de angajarea unui mai mare număr de medici de urgență în serviciile de ambulanță.

În acest fel vor putea fi acordate mai ușor populației servicii medicale de calitate, iar presiunea asupra spitalelor va fi redusă. Ministerul Sănătății va iniția demersurile necesare pentru completarea Ordonanței de Guvern nr. 18 din 2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în sensul flexibilizării procesului de pregătire profesională a personalului medical superior, angajat în SAJ/SABIF cu o vechime mai mare de 10 ani.

Au fost discutate solicitările de natură salarială din partea partenerilor de dialog social ai Ministerului Sănătății. Conducerea ministerului va iniția la nivel guvernamental demersurile necesare pentru revizuirea salarizării personalului din serviciile publice de ambulanță, prin modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017.

In sensul corectării salariilor pentru funcțiile de asistent medical, operator-registrator de urgență și a funcțiilor asimilate, stabilirii salariului pentru personal TESA și muncitor, respectiv pentru managerul general și membrii Comitetului director. În plus, Ministerul Sănătății va evalua posibilitatea stabilirii procentelor de spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase pentru personalul serviciilor publice de ambulanță.”

BANCA Transilvania: Informarea de URGENTA Adusa in ATENTIA Tuturor Clientilor

BANCA Transilvania Informarea URGENTA Adusa ATENTIA Tuturor Clientilor

BANCA Transilvania le transmite tuturor clientilor din Romania o noua avertizare urgenta pe care toti ar trebui sa o aiba in vedere in momentul de fata, iar asta pentru ca aduce in discutie o problema foarte serioasa care nu ar trebui sa fie ignorata. Vorbim despre informatii pe care BANCA Transilvania le ofera romanilor cu privire la modul in care ar trebui sa retragem bani de la bancomate in deplina siguranta, indiferent de unde o facem.

BANCA Transilvania spune ca in momentul de fata are nu mai putin de 1.800 de bancomate in intreaga tara, un numar impresionant pentru orice fel de banca, iar 550 dintre ele sunt multifunctionale, adica ne permit sa facem mai multe direct de la ele. Cand vine vorba despre retragerea de bani de la acceste bancomate, cei de la BANCA Transilvania ne recomanda sa ne asiguram in primul rand ca tastatura si fanta in care introducem cardul sunt fixe.

BANCA Transilvania: Informarea de URGENTA Adusa in ATENTIA Tuturor Clientilor

BANCA Transilvania ne spune deasemenea sa nu lasam cardul si PIN-urile la vedere, sa nu lasam oamenii din jur sa vada PIN-ul cand il tastam, sau suma retrasa, dar sa nu acceptam ajutorul altor persoane atunci cand vrem sa retragem bani de la bancomate. In cazul in care ajungem la un bancomat si exista o suma de bani ramasa acolo, cei de la BANCA Transilvania ne cer sa anuntam imediat angajatii sucursalei pentru ca acea suma de bani sa fie preluata si returnata cui trebuie.

BANCA Transilvania spune ca peste 80% dintre bancomate sale sunt contactless, astfel ca banii pot fi retrasi fara a introduce cardul, ci doar cu un cod care poate fi generat prin intermediul aplicatiei BT Pay creata de catre banca. Pentru a creste siguranta bancomatelor, cei de la BANCA Transilvania spune ca unele sunt in spatii inchise, ca introducerea gresita a PIN-ului cardului de 3 ori il blocheaza, dar exista si alte masuri importante implementate deasemenea.

BANCA Transilvania are pe website-ul sau toate informatiile relevante cu privire la ceea ce inseamna siguranta atunci cand retragem bani de la bancomate, asa ca puteti sa va orientati acolo dupa informatii relevante cu privire la tot chiar acum.